Jurnalul orei 19, 26 Octombrie
Jurnalul orei 19:00 26 octombrie 2023, 20:08 | 1006

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Ofițerii CNA și procurorii au descins astăzi cu percheziții la sediul Partidului „Șansă” din autonomia găgăuză, dar și în alte zeci de locații pe întreg teritoriul țării. Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a formațiunilor politice. Trei reprezentanți ai Partidului „Șansă” au fost reținuți.

Sprijinul financiar pentru perioada rece va crește de la 700 la 800 de lei. Sistemul de compensații va fi lansat pe 1 noiembrie. Cine ar putea să beneficieze de acești bani și care sunt condițiile, vă spunem la știri!

Alianța Nord-Atlantică își reconfirmă susținerea pentru Republica Moldova și îi cere Rusiei să-și retragă trupele de pe teritoriul țării noastre. Declarația au fost făcută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, acolo unde s-a întâlnit cu premierul Dorin Recean.

Un sediu cu destinație specială pentru cei cu boli oncologice a fost inaugurat astăzi în orașul Chișinău. „Este mai mult decât un acoperiș temporar deasupra capului, este un spațiu în care oamenii vor beneficia și de consiliere psihologică”, afirmă inițiatorul acestui proiect.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie