Jurnalul Săptămânii, 4 Februarie

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Au ieșit scântei la ședința Consiliului municipal Chișinău! Primarul Ion Ceban a acuzat-o pe soția fostului său coleg, socialistul Dinari Cojocaru, că i-ar fi făcut o favoare lui Igor Dodon. Femeia i-a eliberat un certificat medical, care a devenit ulterior un pretext pentru Dodon să ceară permisiunea să iasă din Republica Moldova. În replică, Dinari Cojocaru a declarat că soția sa și-a făcut doar meseria, fiind medic de familie.

Republica Moldova rămâne în stare de urgență pentru încă 60 de zile, în legătură cu războiul din Ucraina. Decizia de joi a deputaților puterii a stârnit discuții aprinse. Comuniștii și socialiștii au blocat tribuna legislativului, iar apoi au părăsit sala în semn de protest. Vicepreședintele formațiunii Șor, Marina Tauber, a venit la lucru cu o pereche de cătușe... pentru premierul Natalia Gavrilița.

La Teatrul de păpuși „Guguță” s-a jucat un altfel de spectacol. Peste două sute de elevi din mai multe școli cu predare în limba rusă din Chișinău au vizionat spectacolul „PikPok.online@guguță”, o piesă care vine să dezvolte gândirea critică și educația media. Inițiativa aparține Centrului pentru Jurnalism Independent, care îi îndemnă pe tineri să analizeze ceea ce văd sau aud, în special pe rețelele sociale.

Opinia ta contează. Comentează!