Trupa Teatrului „Mihai Eminescu” a revenit acasă dintr-un turneu în zece orașe pe vechiul continent
Trupa Teatrului „Mihai Eminescu” a revenit acasă dintr-un turneu în zece orașe de pe vechiul continent. Piesa de rezistență a Festivalului internațional „Mărțișor în toată lumea” a fost spectacolul „Steaua fără nume”. S-a jucat pentru un public flămând de limbă română, mărturisesc actorii din Chișinău.
Spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Cozub, a impresionat Europa. Actorii au reușit să transmită emoții puternice, indiferent de granițele geografice sau lingvistice. Evenimentul a început pe 6 martie în orașul portughez Cascais, după care au urmat altele nouă - Frankfurt, Madrid, Santander, Padova, Milano, Paris, Londra, Dublin și, într-un final, Bruxelles.
DIANA DECUSEARĂ, actriță: "Ne-am întors cu acea validare din partea publicului, că ceea ce facem este necesar și este util, pentru că sălile arhipline, pe care le-am avut, și plus, oamenii care au rămas și afară, pentru că nu am avut loc, așa cum s-a întâmplat în Spania, spune ceva: că e nevoie de teatru! Am jucat pentru un public flămând de limbă română, un public care rezonează exact cu ceea ce simțeam noi în scenă. E și replica dumnealor: că teatrul în Europa nu că e mai bun sau mai rău, e altfel, ori publicul nostru simte cum simțim și noi, cei de acasă."
GHENADIE GÂLCĂ, actor: "Emoțiile sunt alea care te fac să zbori și să revii pe scena teatrului național mai încărcat ca niciodată. 5:59-6:09 Spiritul conaționalilor noștri a rămas la fel, unul de oameni primitori și chiar dacă sunt la depărtare de casa lor,ne-au acceptat așa cum suntem, ne-au îndrăgit, ne-au aplaudat."
În acest turneu, actorii au fost pe post de ambasadori ai culturii, spune directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă.
PETRU HADÂRCĂ, directorul teatrului ”Mihai Eminescu”: "Acest turneu, această ediție, prima și sper să nu fie ultima, are nevoie de ea nu doar diaspora, dar și Uniunea Europeană, acolo unde ne e și locul. Și eu mă gândeam, ziceam că „Steaua fără nume” s-a întors cu un nume, la care visăm cu toții, un loc al stelei, pe drapelul Uniunii Europene, acolo unde îi este bine Republicii Moldova."
Festivalului internațional „Mărțișor în toată lumea” a fost organizat de Teatrul „Mihai Eminescu”, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe și misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în Portugalia, Germania, Spania, Italia, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Belgia.