Jurnalul Săptămânii, 23 Noiembrie
24 noiembrie 2024, 23:00
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....
Înregistrarea telefonică dintre Veaceslav Platon şi Alexandru Tănase a trezit nedumerire și revoltă în studioul emisiunii "60 de minute", unde materialul a fost difuzat în premieră.
În momentul în care Platon i-a descris lui Tănase cum și de către cine a fost furat miliardul, cel din urmă a avut o reacţie incalificabilă, notează avocatul Eduard Rudenco.
În cadrul emisiunii, avocatul Eduard Rudenco a dezvăluit că un alt apărător al lui Platon, Ion Creţu, a intrat în posesia unor rulaje bancare despre circuitul banilor de la BEM. Acestea ar fi la dispoziţia Procuraturii Anticorupţie încă din 2015 dar, în pofida solicitărilor avocaţilor de a le prezenta în instanţă, procurorii nu mișcă un deget. Potrivit lui Rudenco, unele sume din Banca de Economii, care au ajuns în unele companii ale lui Ilan Şor, au plecat pentru achitarea anumitor servicii. Timp de doar două luni, aceste companii au achitat pentru arendarea avioanelor, aproximativ 2,5 milioane de euro. De asemenea, a fost închiriat un întreg hotel din orașul francez Nisa, pentru jumătate de milion de euro, plus maşini de 100 de mii de euro. Un alt rulaj bancar ar arăta că prin banii scoşi din BEM au fost achitate serviciile unui birou de avocaţi din orașul american Boston, birou care-i aparţine ucraineanului Valentin Gurviţ, un vechi prieten de-al lui Plahotniuc.
Participanții la emisiunea ”60 de minute” au declarat că înregistrarea telefonică Tănase-Platon impune nu doar demisia ministrului Justiţiei, dar şi pornirea unui dosar penal. Experții pornesc de la faptul că Tănase a fost informat despre furtul miliardului, dar n-a întreprins nimic.
Şeful PD, Vladimir Plahotniuc, n-a fost de găsit la telefon pentru a comenta situația, iar purtătoarea de cuvânt a lui Ilan Şor, Alina Şargu, ne-a cerut să-i trimitem o solicitare oficială pe e-mail. Un răspuns nu am primit, deocamdată.