Fosta șefă a Comisiei juridice din Parlament, Olesea Stamate, a fost exclusă astăzi din Partidul Acțiune și Solidaritate
Fosta șefă a Comisiei juridice din Parlament, Olesea Stamate, a fost exclusă astăzi din Partidul Acțiune și Solidaritate. Se întâmplă în contextul scandalului provocat de modificările legislative care au dus la eliberarea unor deținuți condamnați la detenție pe viață. Decizia de excludere din partid a fost luată de Biroul Permanent Național al PAS, care îi cere Olesei Stamate să-și depună mandatul de deputat.
Potrivit formațiunii politice, din cauza unor lacune create deliberat în legislație, dar și din cauza unor abuzuri în sistemul de justiție, au fost create premisele eliberării din penitenciare a unor persoane periculoase condamnate la detenție pe viață.
COMUNICATUL PARTIDULUI ACȚIUNE ȘI SOLIDARITATE: "Am constatat, în urma analizei atente a întregului proces, că fosta șefă a Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a introdus mai multe amendamente la Legea Amnistiei, care au permis, într-un final, eliberarea deținuților din închisoare. Odată introdusă în Legea Amnistiei posibilitatea comutării detenției pe viață, la închisoare pentru 30 de ani, a devenit posibilă aplicarea prevederilor Articolului 91 alin, care permit liberarea condiţionată a celor care au ispășit două treimi din termen."
Reprezentanții PAS au explicat cum s-a ajuns la această situație, făcând referire la cazul scandalos în care s-a mers pe eliberarea unui deținut periculos în doi pași. În primul pas, prin aplicarea amnistiei, s-a comutat, adică s-a transformat, pedeapsa de detenție pe viață în închisoare pe 30 de ani. În al doilea pas, s-a solicitat eliberarea condiționată pentru că acesta ar fi ispășit două treimi din pedeapsă. Și instanța a considerat că el a ispășit acest termen. Decizia dată este abuzivă și a fost contestată în ordine de recurs. Autoritățile competente trebuie să se expună, mai notează cei de la PAS.
În comunicatul formațiunii se mai arată că din cauza unui abuz de încredere, deputații partidului au votat o lege modificată de Olesea Stamate, a cărei bună credință nu a fost pusă la îndoială la acea vreme. Reprezentanții PAS spun că sunt conștienți de efectele grave ale acestei scheme puse la punct de-a lungul a mai multor ani.
Olesea Stamate a reacționat cu o postare pe Facebook, în care a menționat că toate acțiunile sale au fost corecte și legale. Potrivit ei, este vorba despre atacuri murdare, orchestrate de dușmanii guvernării din interiorul și din afara țării.
OLESEA STAMATE, fost deputat PAS: "Am primit cu înțelegere decizia conducerii PAS privind excluderea mea din formațiune. Înțeleg contextul politic și atacul informațional dur din ultimele zile, direcționat atât împotriva partidului, cât și împotriva mea personal, mai ales într-un an electoral sensibil. Cunosc adevărul și am sufletul împăcat. Toate acțiunile mele au fost corecte și legale."