Cetățenii pot depune cereri pentru a obține documentul de model european
Cartea de identitate este acum disponibilă pentru cetățeni. Aceștia pot depune cereri pentru a obține documentul de model european care oferă mai multe avantaje. În primele două zile de la lansarea noilor cărți de identitate, au fost recepționate peste șase mii de cereri, dintre care 400 - în secțiile consulare.
ANA NEAMȚU, reporter Jurnal TV: "Cei care vor să obțină cartea de identitate trebuie să vină aici, să își lase amprenta, semnătura și să facă o fotografie."
ANA NEAMȚU, reporter Jurnal TV: "Procedura continuă cu semnarea cererii de eliberare a documentului."
ANA NEAMȚU reporter, Jurnal TV: "Persoana care vrea inclusă în document și semnătura electronică va trebui să completeze o cerere separată. Aceasta procedura nu este obligatorie."
ANA NEAMȚU, reporter Jurnal TV: "După îndeplinirea procedurilor, autoritatea eliberează, în decurs de 20 de zile lucrătoare, cartea de identitate și semnătura electronică imprimată pe acest stick."
Deși au trecut doar două zile de când autoritățile au anunțat că cetățenii pot depune cereri pentru obținerea cărții de identitate, la ghișeele Agenției Servicii Publice au venit peste șase mii de cetățeni. Asta după ce responsabilii instituției au anunțat că primele un milion de cărți de identitate vor fi eliberate gratuit.
MIRECA EȘANU, directorul Agenției Servicii Publice: "Această gratuitate, având în vedere numărul mare de gratuități de un milion pe care o să-l oferim o să ajungă la sigur pentru următorii doi ani sau trei. Dacă nu aveți o urgență, sigur în următorii doi ani veți putea beneficia de cartea de identitate gratuită."
Unii cetățeni care au venit la centrele multifuncționale din capitală ne-au spus că se bucură de această oportunitate.
Cartea de identitate va fi eliberată de autorități în decurs de 20 de zile lucrătoare. Odată cu eliberarea documentului, beneficiarii pot primi și semnătura electronică, dacă vor solicita acest lucru. Responsabilii de la ASP precizează că cetățenii vor putea călători cu acest act în statele europene în momentul în care Republica Moldova va adera la blocul comunitar. Cât privește buletinele de identitate, acestea sunt valabile în continuare până la expirarea termenului.