Jurnalul orei 15, 25 Martie
Jurnalul orei 15:00 25 martie 2024, 23:18 | 597

Prezentat de Vasile Luchianu

În masacrul de la Moscova, în seara zilei de 22 martie, a murit o cetățeancă a Republicii Moldova, anunță Ministerul de Externe de la Chișinău.

Patru bărbați, toți cetățeni ai Tadjikistanului, au fost puși sub acuzare în Rusia pentru comiterea masacrului de la Moscova în care au fost uciși peste 130 de oameni. Bilanțul victimelor este de așteptat să crească, întrucât peste 100 de persoane sunt spitalizate, scrie France 24. Azi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este nepotrivit să facă vreun comentariu despre anchetă.

De la începutul războiului ruso-ucrainean, bombardamentele Moscovei asupra cartierelor rezidențiale din Odesa au curmat viața a peste 80 de oameni, printre victime fiind opt copii. Luna martie curent a fost cea mai sângeroasă în acești peste doi ani de suferințe. 33 de persoane au fost ucise în urma atacurilor rusești cu drone și rachete. Autoritățile militare din Odesa spun că în planificarea acestor lovituri aeriene sunt implicați și agenți secreți din Transnistria, care vor răspunde în fața tribunalului de la Haga.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie