Volodimir Zelenski ar putea semna acordul cu SUA asupra resurselor minerale ucrainene vineri, la Washington
Kievul a acceptat termenii unui acord cu Statele Unite asupra resurselor minerale ucrainene. Volodimir Zelenski ar putea semna documentul vineri, la Washington, scrie Financial Times, citată de presa de la Kiev. Conform acordului, Statele Unite vor exploata bogățiile minerale împreună cu Ucraina, iar veniturile rezultate din aceasta vor intra într-un fond nou creat, care ar putea fi „administrat în comun”. Kremlinul a declarat azi că așteaptă „declarații oficiale”.
Președintele american Donald Trump a anunţat recent că acordul privind mineralele rare ale Ucrainei este aproape de a fi încheiat și că îl așteaptă pe Volodimir Zelenski la Casa Albă.
DONALD TRUMP: "Deci, acordurile la care se lucrează acum sunt foarte aproape de o înțelegere finală. Va fi un acord cu zăcăminte rare și diverse alte lucruri. Ar dori să vină, din câte am înțeles, aici pentru a-l semna și ar fi grozav din punctul meu de vedere."
Trump a cerut un acord cu Ucraina legat de pământurile rare cu scopul de a compensa Washingtonul pentru ajutorul militar și financiar deja acordat, iar administrația sa a crescut presiunile asupra lui Zelenski ca să semneze documentul. Liderul de la Kiev a respins o primă versiune a acordului, insistând că „Ucraina nu este de vânzare”, reamintește AFP.
Oficialii ucraineni afirmă că guvernul de la Kiev este acum pregătit să semneze acordul privind dezvoltarea în comun a resurselor minerale ale țării, inclusiv petrolul și gazele, după ce America a renunțat la cererile privind dreptul la 500 de miliarde de dolari în venituri potențiale din exploatarea resurselor. „Acordul privind mineralele este doar o parte a tabloului. Am auzit de mai multe ori de la administrația Satelor Unite că el face parte dintr-o imagine mai largă”, a declarat marți pentru Financial Times, Olga Stefanișina, viceprim-ministru și ministru al justiției din Ucraina, care a condus negocierile.
Versiunea finală a acordului, datată 24 februarie și văzută de Financial Times, stabilește un fond în care Ucraina ar contribui cu 50% din încasările din „monetizarea viitoare” a resurselor minerale deținute de stat, inclusiv petrol și gaze, și a logisticii asociate. Acordul exclude resursele minerale care contribuie deja la vistieria guvernului ucrainean, ceea ce înseamnă că nu ar acoperi activitățile existente ale Naftogaz sau Ukrnafta, cei mai mari producători de gaze și petrol din Ucraina.
Ucraina dispune de rezerve considerabile de resurse minerale, dar o parte se află în teritoriile ocupate de armata rusă. Aproximativ 70% din aceste rezerve sunt concentrate în regiunile Dnepropetrovsk, Donețk și Lugansk, acestea din urmă fiind controlate de Moscova.