CEC solicită Guvernului încă 22 de milioane de lei pentru desfășurarea alegerilor din 11 iulie
Politic 29 iunie 2021, 15:25 | 1057

Comisia Electorală Centrală solicită Guvernului încă 22 de milioane de lei pentru desfășurarea scrutinului din 11 iulie. Anunțul a fost făcut de către președintele CEC, Dorin Cimil. Reprezentanții Guvernului spun că experții elaborează un proiect în acest sens.

DORIN CIMIL, președintele CEC: "Către ziua de azi am făcut o evaluare a cheltuielilor efectuate urmare a alocării a acestei prime tranșe și a necesităților financiare pentru organizarea alegerilor. Prin urmare, am identificat ca fiind nevoie de încă 22,4 milioane de lei."

Responsabilii de la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului ne-au comunicat că proiectul de finanțare urmează a fi discutat la următoarea ședință a Executivului.

COMUNICA DE PRESĂ A GUVERNULUI: "Ministerul Finanțelor, la solicitarea CEC, elaborează proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la alocarea mijloacelor financiare în scopul asigurării organizării și desfășurării alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021. Precizăm că Guvernul va asigura principiile democratice și normele dreptului electoral în conformitate cu prevederile Codului Electoral."

În luna mai, autoritatea electorală centrală a solicitat 125 de milioane de lei pentru desfășurarea alegerilor anticipate din 11 iulie. Guvernul a alocat atunci 70 de milioane de lei.

Opinia ta contează. Comentează!