„Energocom a respectat cele mai bune practici și prețuri competitive”, se arată într-un comunicat al companiei
„Energocom a respectat cele mai bune practici și prețuri competitive”, se arată într-un comunicat al furnizorului drept reacție la afirmațiile de ieri ale fostului ministru al Energiei, Victor Parlicov. Acesta a declarat presei că responsabilitatea pentru procurarea gazelor în perioade mai potrivite și asigurarea stocurilor pentru sezonul rece revine companiei Energocom. Aceasta însă respinge „orice încercare de a transfera asupra companiei responsabilitatea pentru decizii care depășesc mandatul său operațional”.
Stabilirea și implementarea politicilor energetice strategice revin, conform legislației, Ministerului Energiei, se arată în comunicatul Energocom publicat pe rețele de socializare.
REACȚIA ENERGOCOM: "Energocom a respectat cele mai bune practici și prețuri competitive, iar decizia Moldovagaz de a nu accepta ofertele avantajoase prezentate de noi se bazează pe prognoze eronate privind evoluția prețurilor. Amânarea deciziilor de achiziție, mizând pe o scădere a prețurilor, nu este imputabilă Energocom, ci rezultă din proiecțiile și strategiile elaborate de Ministerul Energiei."
În cadrul unei conferințe de presă susținută joi, 5 decembrie, fostul ministru Victor Parlicov a menționat că responsabilitatea pentru procurarea gazelor în perioade mai potrivite și asigurarea stocurilor pentru sezonul rece revine anume companiei Energocom. „Ministerul face anumite recomandări, dar responsabilitatea principală o au companiile”, a spus acesta.
VICTOR PARLICOV, fost ministru al Energiei: "Compania Energocom are rolul de a scoate riscurile legate de bilanțul și de structura acționariatului Moldovagaz din preț. Cu alte cuvinte, dacă Moldovagaz și Energocom ar cere o ofertă de la același furnizor de gaze, Energocom ar obține un preț cu mult mai bun, datorită faptului că are o structură a acționariatului și are un bilanț mult mai sănătos. În aceste condiții, eu cred că rolul principal în tot ce ține de optimizarea stocurilor, de gestionarea portofoliului de gaze îi revine Energocomului, în opinia mea."
Joi, 5 decembrie, premierul Dorin Recean a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, a directorului Energocom, Victor Bînzari, și a membrului în Consiliul de observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat, care s-ar face vinovați de situația creată în sectorul energetic. Până la identificarea unui nou ministru al Energiei, Recean a preluat controlul în gestionarea domeniului. Premierul a anunțat că va fi instituită stare de urgență în sectorul energetic, începând cu 16 decembrie. „Recean distribuie falsuri. Eu nu am competențe de a bloca achizițiile de gaze și el știe asta foarte bine", a reacționat Sergiu Tofilat la scurt timp. Într-un comentariu pentru presă, directorul Energocom, Victor Bînzari, a numit cererea premierului cu privire la demisia sa „surprinzătoare”.