Jurnalul orei 15, 5 Aprilie
Prezentat de Eugenia Apostu
Republica Moldova este, dintre vecinii Ucrainei, cea mai afectată de război, consideră autoritățile de la Berlin. O delegație de la Chișinău, condusă de prim-ministrul Natalia Gavrilița, se află în Germania, unde s-a desfășurat o conferință privind sprijinul acordat Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.
”Ucraina nu este ultima țintă a agresiunii rusești. De la Odesa e un pas până în Moldova”, a declarat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, într-un discurs ținut în Parlamentul României, prin video-conferință. El a prezentat și imagini ale masacrului de la Bucea, acuzând Rusia de crime de război. Zelenski a spus că pe teritoriul Ucrainei se decide acum soarta Europei și a făcut apel la noi sancțiuni împotriva Rusiei, dar și la sprijin militar suplimentat pentru Ucraina.
Vladimir Zelenski a desemnat membrii delegaţiei care urmează să discute despre garanţiile de securitate cu Rusia. ”Ucraina nu are altă opţiune decât să negocieze cu Rusia pentru a opri luptele”, a declarat marţi Zelenski, care a adăugat că ar putea să nu poarte personal discuţii cu Putin. Liderul de la Kiev admite că tragedia de la Bucea ar putea compromite orice fel de discuții cu Putin.