ANRE a aprobat majorarea tarifelor pentru consumatorii casnici cu 3,62 lei pentru un metru cub de gaz
Tariful la gazele naturale crește cu peste 27%. ANRE a aprobat majorarea tarifelor pentru consumatorii casnici cu trei lei și 62 de bani pentru un metru cub de gaz. Astfel, prețul cu TVA inclus va ajunge la 16 lei și 74 de bani. Noul tarif ar urma să intre în vigoare pe 1 decembrie. De asemenea, se așteaptă scumpiri și la energia termică, a declarat unul dintre directorii ANRE, Alexei Taran.
ALEXEI TARAN, directorul ANRE: "Decizia a fost luată în contextul unei majorări a prețurilor internaționale, care a determinat și creșterea prețurilor de achiziție a gazelor naturale de către furnizorul cu obligație de serviciu public, SA Moldovagaz. Astfel, la încheierea procedurii de achiziție de către Moldovagaz a gazelor naturale până la sfârșitul anului 2024, s-a constatat o diferență semnificativă între prețul final efectiv de achiziție, conform contractelor, față de prețurile incluse în calculul reglementat, aflat în vigoare din luna mai curent."
Alexei Taran a explicat de ce decizia ANRE privind majorarea tarifelor la gaz a fost luată în grabă.
ALEXEI TARAN, directorul ANRE: "Pentru că noi intrăm în lunile de iarnă. Decembrie este una dintre lunile cu cel mai mare consum. Astfel, orice întârziere sau tergiversare a acestui proces ar fi dus la acumularea de devieri tarifare negative. Asta înseamnă un deficit de casă pentru furnizor, pe parcurs apărea riscul ca furnizorul să intre în incapacitate de plată și să nu-și poată onora plățile către furnizori, ceea ce reprezintă un risc pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova în plină iarnă."
Anterior, membrul Consiliului de observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat, a cerut conducerii ANRE să anuleze „ședința urgentă” de ajustare a tarifelor la gaz. Iar expertul economic Veaceslav Ioniță a acuzat ANRE de faptul că a evitat toate procedurile prevăzute de lege, cum ar fi analiza preliminară a cererii Moldovagaz și consultările publice. Regulatorul a venit cu o replică.
ALEXEI TARAN, directorul ANRE: "Legile sectoriale, mai exact Lega nr.108, cu privire la gazele naturale prevede mecanisme de adoptare a unor hotărâri în regim de urgență, în anumite circumstanțe. În cazul dat, circumstanțele prevăzute de lege s-au îndeplinit."
Alexei Taran a mai spus că majorarea tarifelor la gaze va conduce și la creșterea tarifelor la energia termică. Discuții în acest sens vor avea loc într-o altă ședință cu operatorii termici. În timp ce membrii ANRE se aflau în ședință, în fața sediului instituției s-a desfășurat un protest organizat de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Aceștia au declarat că nu sunt de acord cu majorarea tarifului și au cerut demisia conducerii ANRE.
IGOR DODON, președintele PSRM: "Toți cetățenii Republicii Moldova au de suferit în următoarele luni din cauza incompetenței acestui Guvern. Noi am anunțat de dimineață că socialiștii și colegii noștri comuniștii, în Parlament, inițiem moțiune de cenzură împotriva Guvernului Recean."
Consumatorii casnici plătesc în prezent 13 lei și 12 bani, cu TVA, pentru un metru cub de gaze naturale. La sfârșitul lunii trecute, ANRE a aprobat tarife noi pentru energia termică și electrică furnizate de CET „Nord”. Astfel, pentru energia termică consumatorii achită 1.819 lei/Gcal, fără TVA, cu 426 lei mai puțin. Iar pentru curent - 2 lei și 56 de bani pentru un kilowatt-oră, cu 20 de bani mai puțin. Situația privind tariful pentru gaz și starea de lucruri în sectorul energetic vor fi examinate săptămâna viitoare, pe 3 decembrie, la Parlament, în cadrul unor audieri publice.