Leul moldovenesc înregistrează cea mai puternică apreciere din ultimii doi ani
Economic 8 iulie 2022, 19:24 | 1265

Săptămâna aceasta leul moldovenesc a înregistrat cea mai puternică apreciere din ultimii doi ani, iar Euro a ajuns la cel mai slab nivel față de dolarul american din ultimii 20 ani. Rubla rusească, după o perioadă lungă de apreciere, a înregistrat o depreciere puternică față de principalele valute de referință. Constatările aparțin economistului Veaceslav Ioniță, expert al IDIS „Viitorul”.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert în politici economice: "Pentru prima dată în 20 de ani de zile avem așa o diferență micuță între euro și dolar."

Cei care au de cumpărat apartamente, mașini în euro cred că mai bună perioadă decât acum nu veți găsi în viitorul apropiat.

Ioniță susține că aprecierea leului este atipică. Mai exact, săptămâna aceasta, leul moldovenesc s-a întărit față de coșul valutar cu 2,5%, o întărire care are loc foarte rar. De asemenea, dolarul american s-a fortificat în raport cu majoritatea valutelor de referință.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert în politici economice: "Dolarul american s-a întărit față de majoritatea valutelor de referință din lume sau majoritatea valutelor s-au depreciat față de dolarul american. În săptămâna aceasta am avut o situație în care dolarul american s-a întărit comparativ cu majoritatea valutelor. Întotdeauna când este o situație de incertitudine pe plan internațional, când suntem într-o zonă de turbulențe și de crize toată lumea fuge-n dolar și dolarul se apreciază."

Din cauza războiului, în prima jumătate a anului, cetățenii au cumpărat masiv valută. Este pentru prima dată în ultimii 16 ani când moldovenii au vândut mai puțină valută.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert în politici economice: "Totuși, acest an este anul când cetățenii noștri au vândut cel mai puțin valută, în medie cetățenii noștri au vândut lunar 111 milioane de dolari, ceea ce este dacă vă uitați atent minimum din ultimii 16 ani. Ultima dată noi am avut o vânzare atât de mică de valută în 2006."

Totodată, săptămâna aceasta s-a depreciat puternic rubla rusească, valută care se află în declin încă de la începutul războiului din Ucraina.

Opinia ta contează. Comentează!