Timp de un an, produsele alimentare s-au scumpit cu peste 7%
Economic 13 ianuarie 2025, 16:16 | 655

Timp de un an, produsele alimentare s-au scumpit cu peste 7%. Cel mai mult au crescut prețurile la legume, fructe și ouă. Este vorba despre majorări de 29, 25 și, respectiv 17%. Am discutat cu oamenii care au venit la Piața Centrală din capitală ca să-și cumpere de-ale gurii. Mulți s-au plâns că nu fac față scumpirilor, iar prețurile sunt mult mai mari decât în urmă cu un an.

Datele Biroului Național de Statistică arată că prețurile medii de consum au crescut cu 7% în decembrie 2024 față de decembrie 2023. Astfel, produsele alimentare s-au scumpit cu 7,2%, iar bunurile nealimentare - cu 4,5%. Cumpărătorii de la Piața Centrală spun că prețurile sunt tot mai mari și le este greu să-și împartă bugetul astfel ca să le ajungă și de mâncare suficientă, și de achitarea facturilor sau alte cheltuieli.

Dacă pe unii cumpărători i-am întâlnit indignați de scumpiri, alții spun că vor face față prețurilor.

Datele Biroului Național de Statistică mai arată că serviciile prestate populației s-au scumpit, timp de 12 luni, cu 10,5%.

Opinia ta contează. Comentează!