Doina Nistor, noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a depus astăzi jurământul de învestire în funcție
Doina Nistor, noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a depus astăzi jurământul de învestire în funcție. Ceremonia a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Candidatura Doinei Nistor a fost propusă ieri de premier, după demisia lui Dumitru Alaiba.
„Republica Moldova trece printr-o perioadă complicată, economia este afectată de războiul din vecinătate. De aceea, e nevoie de eforturi duble pentru atragerea investițiilor și pentru a pune bazele unei economii durabile”, a subliniat cu această ocazie președintele Maia Sandu.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Planul de creștere economică susținut de Uniunea Europeană, anunțat de curând, este un program important. Dumneavoastră și echipei vă revine sarcina de a implementa acest plan cât mai bine, așa încât să putem să susținem dezvoltarea economică și să creștem standardele de viață pentru cât mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova."
La rândul său, Dorin Recean a declarat că odată cu finanțarea fără precedent din partea Uniunii Europene, Republica Moldova trece la o nouă etapă.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Etapa de creștere economică accelerată. Dumitru Alaiba, cu echipa de la ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a pregătit ingredientele necesare și a construit fundamentul. Doamnă vicepremier, avem sarcina să transformăm creșterea economică în bunăstare pentru fiecare. Locuri de muncă bine plătite pentru fiecare și venituri pentru întreprinzători."
Doina Nistor are un doctorat în Economie și Management la Universitatea Tehnică a Moldovei și studii avansate în Leadership și Management de la Universitatea din Arizona, Statele Unite ale Americii. Doina Nistor are experiență de peste 20 de ani în dezvoltare economică și transformare digitală în Republica Moldova. A condus proiecte în sectoare-cheie, precum tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, industria ușoară, inginerie, securitate cibernetică și industrii creative.