A fost lansat timbrul cu șarpe
Social 22 ianuarie 2025, 20:23 | 111

Colecționarii de mărci poștale își completează mapele, începând de astăzi, cu un timbru special dedicat anului Șarpelui. Lansarea acestuia s-a făcut la Poșta Moldovei, în prezența ambasadorului chinez la Chișinău. Potrivit autorilor, procesul de creație a durat aproximativ jumătate de an, iar lucrarea a ieșit exact cum s-a dorit.

VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "Devine deja o tradiție lansarea seriilor de mărci dedicate zodiacului chinezesc. Astăzi, a fost a doua lansare. Sunt 60.000 la număr, fiecare având o valoare nominală de cinci lei."

În China, un ciclu de 12 ani este asociat cu 12 animale. Fiecare reprezintă un an, iar tradiția se păstrează și astăzi, spun diplomații chinezi.

YAN WENBIN, ambasadorul Republicii Populare Chineze: "Am început această inițiativă chiar anul trecut. Anul trecut a fost „anul dragonului”. Am vrut să promovăm o înțelegere reciprocă dintre cele două popoare."

Timbrul special dedicat anului Șarpelui este semnat de Natalia Satarova. Pictorița spune că a încercat să pună mult suflet și accent pe simbolism. Pentru a crea o imagine deosebită, a ales culorile, ornamentele, dar și elementele specifice genului.

NATALIA SATAROVA, pictoriță: "Prin multe căutări de schițe, doar pentru timbre am folosit în jur la 15 schițe diferite. Administrația a ales această imagine. Toată tehnica acuarelă, culori diferite, a fost și șarpe verde, șarpe roșu, multe culori, cu mult simbolism."

La evenimentul de lansare a timbrului l-am întâlnit și pe primul cumpărător al cărții poștale.

Producerea timbrului și cărții poștale a durat aproximativ jumătate de an.

Opinia ta contează. Comentează!