Bodyguarzii lui Cristian Rizea spun că așa și n-au înțeles cum acesta făcea bani, dacă de fapt nu se ocupa cu nimic la Chișinău
Social 19 decembrie 2023, 20:04 | 1082

Avea de toate, purta haine scumpe și nu ieșea niciodată din curte fără bodyguarzi. Lua micul dejun într-un un local din centrul Chișinăului, apoi se îndrepta spre una dintre judecătorii. După procese, pe la ora prânzului, mânca la un restaurant scump, unde zăbovea ore în șir pe TikTok. Și așa era zi de zi, povestesc fostele gărzi de corp ale lui Cristian Rizea, care s-a ascuns de justiția română mai mulți ani, dar în cele din urmă a fost extrădat din Republica Moldova. Bodyguarzii lui Rizea spun că așa și n-au înțeles cum acest om făcea bani, dacă de fapt nu se ocupa cu nimic la Chișinău. Pe de altă parte, mulți cetățeni moldoveni se plâng astăzi că respectivul i-a prejudiciat de sume mari de bani.

Potrivit unei investigații publicată de portalul jurnal.md, familia Rizea a locuit la Chișinău în chirie până în anul 2021, când fostul deputat român și-a cumpărat o casă cu trei nivele într-un cartier select, pe strada Cireșilor. Conform actelor cadastrale, imobilul are 157 de metri pătrați, însă agenții imobiliari îi estimează suprafața la 450 de metri pătrați. Oficial, palatul este înscris pe numele soției lui Rizea. Sursele jurnal.md spun că, înainte de a veni la Chișinău, Rizea ar fi împrumutat sume uriașe de bani de la unii oameni de afaceri din România. Aici, la Chișinău, a pățit-o și Vladimir Dachi, președintele partidului „NOI”, care l-a propulsat pe Rizea în politica moldovenească în anul 2021. În 2022, Dachi s-a plâns la Procuratură că i-ar fi dat cu împrumut lui Rizea, în mai multe tranșe, 315.000 de euro pentru procurarea casei și 78.000 de euro pentru necesitățile familiei sale. Imediat cum a pus mâna pe bani, fugarul nu i-a mai răspuns la telefon.

Ulterior, Rizea și-a găsit aici o altă persoană de încredere - un om de afaceri, care a relatat pentru jurnal.md că l-a cunoscut pe fostul deputat PSD la începutul anului 2022, într-un restaurant din Chișinău. A fost invitat și în palatul de pe strada Cireșilor, unde fugarul i-a spus că intenționează să lanseze o televiziune și are nevoie de investiții. În scurt timp după ce au bătut palma, omul i-ar fi dat lui Rizea 33.000 de euro. Lucrurile stăteau însă pe loc, iar când i-a cerut socoteală, a primit înapoi doar 5000 de euro și asigurări că în curând își va ameliora situația financiară.

DECLARAȚIA OMULUI DE AFACERI: "Între timp, cerea alți bani de la mine. Dacă, de pildă, îi împrumutam zece mii, putea să-mi întoarcă doar trei mii. Apoi a zis că degrabă soția sa va vinde „proprietățile din România” și îmi va achita datoria. Doar mai târziu am priceput că el se declara miliardar, deși nu avea niciun leu în buzunar și din banii mei trăiau bine merci el și nevastă-sa."

Până și foștii angajați ai lui Rizea de la Chișinău își caută astăzi dreptatea, chiar dacă datoriile acestuia față de ei sunt mai mici decât în cazul anterior. Un student, care a rugat să nu-i fie divulgat numele, povestește că a muncit două luni ca editor de imagine la pretinsa televiziune a lui Rizea, dar nu a fost remunerat. Fostyl fugar ar fi rămas dator până și bodyguarzilor săi. Unul dintre aceștia, Eugen Clobuțchi, atrage atenția că fostul său șef își pierdea zilele pe nimic și aproape niciodată nu avea bani cash. Zi de zi, umbla pe la judecăți și de obicei lua masa fie la un restaurant, fie la o pizzerie, ambele foarte scumpe, unde achita consumația cu întârziere, pentru o lună sau două.

EUGEN CLOBUȚCHI, fost bodyguard a lui Cristian Rizea: "Avea datorii și față de un băiat care a lucrat în pază până la noi. În afară de aceasta, noi începeam lucrul în zori și îl terminam câteodată în plină noapte. Trebuia să ne achite taxiul, dar ne spunea să plătim noi, că nu are bani. Uneori îi achitam și lui taxiul, când consuma alcool și nu urca la volan. El permanent zicea că trebuie să vină bani, dar nu înțelegeam de unde, dacă nu avea nicio ocupație. Stătea permanent pe TikTok."

Cristian Rizea ar avea datorii de peste 20 de mii de euro la un magazin de haine de firmă din capitală. Acesta lua hainele și spunea că le achită în câteva zile, dar acest lucru nu se mai întâmpla. Solicitat de jurnal.md, Sergiu Barbăneagră, avocatul lui Rizea de la Chișinău, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat datoriile pe care clientul său le-ar fi acumulat în Republica Moldova. El ne-a asigurat că-i va transmite deținutului întrebările, dar deocamdată nu a revenit cu un răspuns.

Opinia ta contează. Comentează!