De la începutul anului până în luna septembrie, s-au produs peste 1.500 de accidente rutiere
De la începutul anului până în luna septembrie, s-au produs peste 1.500 de accidente rutiere. În consecință, 159 de oameni și-au pierdut viața, iar aproape 1.800 de persoane s-au ales cu traumatisme. Pentru a informa șoferii în privința pericolelor și pentru a reduce din numărul accidentelor, ofițerii de patrulare au inițiat campania „Nu risca, fii atent în trafic”. Aceasta se va desfășura până la sfârșitul lunii curente.
Campania își propune sensibilizarea cetățenilor și încurajarea comportamentului responsabil atât în rândul șoferilor, cât și în cazul celorlalți participanților la trafic, afirmă responsabili de la Inspectoratul Național de Securitate Publică.
ANA CHISELIȚA, ofițer superior, INSP: "Prin intermediul acestei campanii, noi ne dorim să responsabilizăm atât conducătorii auto, cât și ceilalți participanți la traficul rutier - de a respecta acele prevederi ale Regulamentului circulației rutiere ca fiecare participant din trafic să ajungă în siguranță acasă."
Principalele cauze care duc la producerea accidentelor rutiere sunt depășirea limitei de viteză și conducerea mașinii în stare de ebrietate.
ANA CHISELIȚA, ofițer superior, INSP: "Dacă ne referim la cauzele de producere a accidentelor rutiere, principalele motive ar fi viteza neadecvată, neacordarea priorității legale pietonilor, traversarea drumului de către pietoni în segmente nespecificate și totodată starea de ebrietate alcoolică, atât la volan, cât și cea narcotică."
Potrivit datelor INSP, de la începutul anului până în luna septembrie s-a atestat o creștere de 2% a numărului de accidente față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, a crescut cu 12 la sută numărul celor care și-au pierdut viața pe străzi sau șosele. Cazurile de traumatisme au crescut cu peste 4%.