Fostul director adjunct al ANP, Serghei Demcenco, a fost achitat în dosarul privind declararea falsă a averii
Fostul director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, a fost achitat în dosarul privind declararea falsă a averii. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că va contesta sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit anchetei, Demcenco ar fi ascuns de la declararea publică a averii pentru perioada 2017-2021 mai multe bunuri și venituri în valoare totală de peste un milion de lei.
Procurorii spun că fostul demnitar nu ar fi inclus în declarație imobile în municipiul Chișinău, banii rezultați din donații și moșteniri, sume de bani urmare a vânzării automobilelor. Serghei Demcenco ar fi tăinuit și faptul că deținea mașini înregistrate pe rude apropiate.
EXTRAS DIN COMUNICATUL PCCOCS: "Deși printre argumentele inculpatului se numără și faptul că declarația de avere i-ar fi fost completată de subordonații de la muncă, iar el doar a semnat-o, procurorii dețin probe despre faptul că demnitarul nu ar fi inclus intenționat în declarație sume de bani și bunurile menționate."
Potrivit Codului penal, falsul în declarații se pedepsește cu amendă cuprinsă între 20 și 30 mii de lei sau cu închisoare de până la un an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ori să exercite o anumită activitate pentru 2-5 ani. Până la o hotărâre judecătorească finală, Serghei Demcenco beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, mai arată comunicatul PCCOCS.
Demcenco a figurat și în dosarul pe schema de escrocherii cu însușirea banilor de pe cardurile bancare ale unor cetățeni. În februarie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Special anunța că Demcenco, unul dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor, a fost reținut preventiv pentru 72 de ore, iar procurorii au efectuat un șir de percheziții la domiciliul, în automobilul și în biroul de serviciu al acestuia.
Pe 12 februarie 2021, o grupare din 12 membri a fost destructurată de oamenii legii pentru comiterea unui șir de escrocherii prin însușirea unor sume de bani de pe cardurile bancare ale unor cetățeni.
În septembrie 2021, Serghei Demcenco a fost achitat în dosarul în care era învinuit de păstrarea ilegală a munițiilor și păstrarea neglijentă a armelor de foc, descoperite în timpul perchezițiilor în dosarul cu escrocheriile.