Jurnalul orei 15, 8 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 8 noiembrie 2023, 16:08 | 816

Prezentat de Călin Jucovschi

Comisia Europeană a recomandat oficial țărilor membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Totodată, Georgiei ar urma să-i fie acordat statutul de ţară candidat. „Chișinăul și Kievul vor trebui să adopte unele reforme esențiale”, a anunțat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În cazul Republicii Moldova, aceste condiţii se referă la combaterea corupţiei şi ameliorarea reglementărilor financiare.

Candidatul independent pentru funcția de primar al muncipiului Bălți, Arina Corșicova, susținută de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost exclusă din turul doi al alegerilor. Decizia a fost luată aseară de Consiliul electoral de circumscripție Bălți, după ce au fost depistate mai multe încălcări ale legislației în primul tur de scrutin. Arina Corșicova a declarat că a contestat decizia în instanță.

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, și-a dat demisia. Se întâmplă după ce duminică s-a produs al doilea incident major la Aeroportul Internațional Chișinău. Cererea de demisie a lui Vasiloi a fost prezentată la ședința Guvernului de ministrul de Interne, Adrian Efros, și susținută de toți membrii Cabinetului de miniștri. „A fost o onoare să conduc Poliția de Frontieră”, a scris Rosian Vasiloi pe pagina sa de Facebook.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie