Alegerile în Aluatu au eșuat repetat
Politic 4 decembrie 2023, 19:43 | 536

Satul Aluatu din raionul Taraclia rămâne, în continuare, fără primar. A treia tentativă de a alege un șef al administrației locale a eșuat ieri, din cauza prezenței mici la vot. Doar 79 de locuitori au mers la urne, adică nici 11% din totalul alegătorilor înregistrați în listele electorale. Pentru ca scrutinul să fie considerat valabil, la acesta ar fi trebuit să participe cel puțin 20% dintre persoanele cu drept de vot. Mulți dintre cei, care nu au mers la alegeri, sunt nemulțumiți de faptul că reprezentantul Partidului „Șansă” a fost exclus din cursa electorală. Unii dintre ei ar fi fost influențați și dezinformați de tot felul de zvonuri. Echipa noastră de filmare a fost ieri la Aluatu și a văzut ce se întâmplă acolo.

ANA NEAMȚU, reporter Jurnal TV: "Locuitorii din satul Aluatu au ieși astăzi la votare pentru a treia oara în mai puțin de o lună. Oamenii sunt nemulțumiți că fostul primar, care s-au aflat la cârma primăriei timp de opt ani, a fost exclus din cursa electorală, acesta fiind candidat al partidului Șansă, acuzat de legături cu regimul de la Kremlin și cu fugarul Ilan Șor. Acum, pentru fotoliul de primar al satului luptă alți doi candidați de la Partidul Schimbării și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova."

Unii oameni care au venit la secția de votare din sat ne-au spus că fostul primar, aciuat în această toamnă la Partidul Șansă, a făcut câte ceva pentru localitate, în cele două mandate.

Alți săteni spun că în Aluatu s-au acumulat multe probleme pe care fostul primar așa și nu le-a soluționat.

Unii alegători spun că au fost îndemnați de consăteni să nu iasă la votare. Mai mult, în localitate a fost răspânditul zvonul că oamenii nu-și vor mai primi pensia.

Candidatul PSRM din Aluatu, Anatolie Gusarenco, spune că fostul primar, Anatolie Bobici, după ce a fost exclus din cursa electorală, i-a îndemnat pe săteni să nu meargă la votare.

ANATOLIE GUSARENCO, candidatul PSRM pentru funcția de primar: "- Cineva i-a convins pe oameni ca să boicoteze. Cineva a venit cu această inițiativă? (întrebarea titrata ca nu se aude) - Inițiativa a fost de la Partidul Șansă, ca oamenii să nu iasă la votare. Oamenii din sat nu sunt de vină că au scos acest partid. Ei dacă ieșeau și se gândeau singuri pe cine să voteze, pe cine vor la postul de primar, era să fie ales din primul tur."

Am încercat să obținem o reacție de la fostul primar, Anatolie Bobici, dar nu l-am găsit acasă și nici nu ne-a răspuns la telefon. În cadrul scrutinului de duminică, cele mai multe voturi, 52 din cele 79, le-a acumulat candidatul Partidul Schimbării, Elena Celac, dar alegerile au fost invalidate, pentru că prezența la urne a fost de sub 20%.

ELENA CELAC, candidatul „Partidul Schimbării” la funcția de primar: "După cum știți, Șansa a fost scoasa din cursă. Dumnealui a pierdut cursa și nu putea să candideze, dar toți așteptau ca el să rămână ca primar. De asta oamenii au boicotat și prima oară și a doua oară. E clar că sunt lideri care îi duc în eroare."

Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale spun că votarea repetată va avea loc peste două săptămâni, iar în buletinele de vot vor fi înscriși tot cei doi candidați.

ALEXANDRU BERLINSCHI, secretar al Comisiei Electorale Centrale: "La votarea repetată nu există rată de participare. Respectiv, pe 17 decembrie, indiferent de câți alegători se vor prezenta la alegeri, scrutinul urmează să fie validat pe rată de participare, iar în funcție de numărul de voturi va fi declarat câștigător unul dintre cei doi candidați la funcția de primar."

Potrivit datelor CEC, la scrutinul de duminică din Aluatu s-a înregistrat o prezență de doar 10,7%. La urnele de vot au venit 79 de persoane dintre cele 767 înregistrate în lista de alegători.

Opinia ta contează. Comentează!