Jurnalul Sportiv, 6 Noiembrie
Real Madrid a pierdut, scor 1-3, în fața lui AC Milan, într-un meci transmis de Jurnal TV. Fosta campioană a Italiei a început perfect meciul și a deschis scorul după doar 12 minute, prin Malick Thiaw. În minutul 23, Emerson Royal a faultat în careu și Vinicius a reușit să egaleze din lovitură de pedeapsă. În partea secundă, Real Madrid a alergat după egalare, dar tot AC Milan a reușit să marcheze, prin Tijjani Reijnders, care l-a învins pe Lunin cu o execuție din centrul careului, după ce a fost servit ideal de Rafael Leao. Milan a egalat-o pe Real Madrid la numărul de puncte în faza ligii UEFA Champions League, șase pentru fiecare.
Lille și Juventus s-au întâlnit în partida din etapa a 4-a din UEFA Champions League, încheiată cu scorul de 1-1. Lille a reușit să deschidă scorul în minutul 27, grație golului marcat de același Jonathan David, din pasa lui Zhegrova, care a stabilit scorul pauzei. Juventus a fost condusă până în minutul 60, când Vlahovic a transformat penalty-ul primit de "Bătrâna Doamnă".
PSV s-a impus fără emoții, scor 4-0, în meciul cu Girona. Olandezii au deschis repede scorul, în minutul 16, prin Ryan Flamingo. În minutul 33, Malik Tillman a dus scorul la 2-0. S-a făcut, până la urmă, 3-0 în minutul 83, când Malik Tillman a pasat iarăși decisiv, de această dată pentru Johan Bakayoko. Rezultatul final a fost stabilit Ladislav Krejci.
Cristiano Ronaldo este pe cai mari la Al-Nassr. Starul portughez trage din greu pentru a atinge borna 1.000 de goluri marcate. Momentan, lusitanul a marcat al 908-lea gol din cariera sa într-un meci oficial, în cursul meciului câştigat de echipa saudită Al-Nassr, cu scorul de 5-1, în faţa formaţiei Al-Ain din Emiratele Arabe Unite, deţinătoarea trofeului, în etapa a patra a Ligii Campionilor Asiei la fotbal. Starul lusitan, care a jucat 79 de minute, a marcat al 13-lea său gol din acest sezon şi al 35-lea de la debutul anului 2024. El are şapte reuşite în ultimele unsprezece meciuri disputate şi a ajuns la un total de 908 goluri în carieră.