Schemă de livrare a gazelor naturale
Social 22 ianuarie 2025, 20:08 | 222

O nouă schemă de livrare a gazelor rusești în stânga Nistrului provoacă îngrijorare la Chișinău. Compania cipriotă „Ozbor Enterprises”, care are conexiuni cu Gazprom, a rezervat capacități de transport prin gazoductul „Turkish Stream” în volum de 3,1 milioane de metri cubi pe zi. Publicația de la Moscova „Kommersant” scrie că livrările de gaz sunt destinate regiunii transnistrene, iar acestea ar putea începe din 1 februarie. În această schemă și-au unit eforturile oligarhi moldoveni și forțele din Rusia pentru a-i momi pe cetățeni cu așa-numitul „gaz umanitar”, atenționează unii experți de la Chișinău.

Potrivit publicației moscovite „Kommersant”, ruta decisă pentru livrările de gaze rusești către regiunea transnistreană este prin gazoductul „Turkish Stream”, cu tranzitarea teritoriilor Bulgariei, României și Ucrainei. Ziariștii ruși scriu că se lucrează la posibilitatea livrărilor până în luna aprilie, iar suma contribuției Rusiei ar putea ajunge la 160 de milioane de dolari.

Între timp, portalul de peste Prut Profit.ro scrie că directorul companiei implicată în această schemă „Ozbor Enterprises” este cetățeanul rus domiciliat în Elveția, Konstantin Shmelev, fost director financiar al „RosUkrEnergo”, compania ruso-ucraineană care până în 2009 a fost singurul importator de gaze rusești în Ucraina. Responsabil de vânzări al „Ozbor Enterprises” este Miroslav Stojanovic, fost manager de logistică la Gazprom Elveția. Sucursala din Elveția a „Ozbor Enterprises” este condusă de rusul Vladimir Petkov, care a mai lucrat la Gazprom, Gazpromneft și Sakhalin Energy. Această schemă de import al gazelor naturale pentru regiunea transnsistreană ridică multe semne de întrebare, afirmă expertul comunității WatchDog, Andrei Curăraru.

ANDREI CURĂRARU, expert Watchdog.md: "Există riscul ca și Moldovagaz să nimerească sub sancțiuni și atunci cine va cumpăra nouă gaze pe piața europeană? Este o întrebare legată și de o schemă de spălare a banilor, de deblocare a fondurilor Gazprom care există deja pe piața europeană și utilizarea lor inclusiv împotriva Republicii Moldova."

Dacă se va reuși implementarea schemei în raport cu regiunea transnistreană, aceasta poate fi folosită drept momeală pentru cetățenii din dreapta Nistrului în preajma alegerilor parlamentare din vară.

ANDREI CURĂRARU, expert Watchdog.md: "Întreaga criză a fost orchestrată în special pentru a influența procesele electorale de la Chișinău. Nu este obiectivul de a-i ține în frig pe transnistreni, ci de a câștiga putere în dreapta Nistrului și de a a duce forțele pro-ruse care să vorbească despre faptul că ar putea să aducă un astfel de gaz umanitar inclusiv pe malul drept. Ilan Șor are o experiență largă de utilizare a zonelor offshore care au fost element cheie în schema de delapidare a miliardului. Este clar că forțele afiliate lui Șor sunt principalele locomotive ale mișcării pro-ruse în Republica Moldova și nu cred că el nu face parte din această schemă cel puțin din punct de vedere al beneficiilor politice."

Autoritățile de la Chișinău afirmă că singura cale de livrare a gazelor către regiunea transnistreană este prin contractul deja existent al Gazprom cu Moldovagaz.

DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: "Guvernul nu a fost informat despre noi soluții de aprovizionare cu gaz a regiunii transnistrene decât cele prezentate anterior. Pentru autoritățile de la Chișinău este evident că Rusia se află în spatele oricărei soluții speculative propuse de Tiraspol sau promovate de presa federală de la Moscova. Soluția e simplă și poate fi aplicată chiar azi - Gazprom să livreze gazele naturale către „Moldovagaz”, conform contractului."

Autoritățile de la Chișinău au venit anterior cu propunerea ca Moldovagaz să achiziționeze gaze naturale de pe bursa din Republica Moldova și să-l livreze în regiunea transnistreană. Acest lucru este posibil imediat ce întreprinderea „Tiraspoltransgaz” plătește pentru acest gaz. Din prima zi a șantajului energetic rusesc, Chișinăul continuă să propună și să ofere ajutor și rămâne deschis pentru asigurarea livrărilor legale, a mai adăugat Daniel Vodă.

Opinia ta contează. Comentează!