Curtea Constituțională a validat astăzi referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Social 31 octombrie 2024, 20:11 | 192

Curtea Constituțională a validat astăzi referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Decizia a fost luată după ce pe întreg parcursul zilei membrii Înaltei Curți s-au aflat în ședință.

Acum două ore, Curtea a acceptat solicitarea Comisiei Electorale Centrale de a valida rezultatele referendumului constituțional, după ce președintele CEC, Angelica Caraman, a prezentat un amplu raport privind desfășurarea plebiscitului din 20 octombrie. Raportul conține precizări despre cele peste 800 de cazuri de corupere electorală pasivă, în care alegătorii au fost determinați să spună NU la referendum. În raport au fost prezentate și datele CNA, care investighează acum 15 cauze penale de corupere activă pentru votul NU la referendum. Hotărârea Curții este definitivă și nu poate fi supusă vreunei căi de atac. Judecătorii Sergiu Țurcan și Vladimir Țurcan au exprimat opinii separate.

DOMNICA MANOLE, președintele Curții Constituționale: "Curtea a constat că la referendumul din 20 octombrie 2024 au participat 50,72% din numărul de persoane înscrise în listele electorale, adică mai mult de 1/3 din numărul total al acestor persoane. În consecință a fost respectată condiția valabilității stabilită de Codul Electoral."

În timp ce membrii Curții Constituționale erau antrenați în validarea referendumului, afară s-a desfășurat o manifestație organizată de blocul „Victorie/Pobeda”, afiliat fugarului Ilan Șor, și Blocul comuniștilor și socialiștilor din Parlament. Printre protestatari a fost și fostul candidat pentru prezidențiale, Victoria Furtună, care se declara a fi independent. Toți cei prezenți, între care deputații Marina Tauber și Vasile Bolea, la fel apropiați ai lui Ilan Șor, au cerut anularea rezultatelor referendumului constituțional.

VASILE BOLEA, deputat neafiliat: "- Autoritățile spun că voturile au fost cumpărate la referendum cu bani din Rusia prin intermediul lui Ilan Șor și investigații chiar au fost.. Ce comentarii aveți?"-În primul rând nu am văzut asemenea investigații, tot ce reprezintă la noi presa în Republica Moldova, mai ales cei care fac diferite investigații evident că lucrează din bani străini și la comandă."

La referendumul din 20 octombrie curent, cetățenii au răspuns la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Proiectul de modificare a Constituției prevede completarea legii supreme cu două alineate noi, prin care se reconfirmă identitatea europeană a populației Republicii Moldova și a ireversibilității parcursului european al acesteia. Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va fi declarată drept „obiectiv strategic”.

Opinia ta contează. Comentează!