Liderul PSRM, Igor Dodon, s-a întâlnit la Moscova cu Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril
Liderul PSRM, Igor Dodon, a mers din nou la Moscova. Acesta s-a întâlnit cu patriarhul Rusiei, Kiril, un apropiat al liderului de la Kremlin Vladimir Putin și un susținător fervent al războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei. Dodon nu și-a anunțat vizita, însă pe site-ul Patriarhiei ruse a fost publicat un comunicat privind întrevederea celor doi, care ar fi avut loc ieri. Socialistul nu a oferit detalii despre vizita sa nici astăzi.
Conform informațiilor plasate pe pagina oficială a Patriarhiei ruse, întâlnirea a avut loc la Catedrala Mântuitorului Hristos din Moscova și s-a desfășurat la inițiativa lui Igor Dodon. Cei doi au abordat mai multe subiecte.
Comunicatul Patriarhiei de la Moscova: "În cadrul conversației s-a discutat despre situația din Republica Moldova și rolul Bisericii Ortodoxe din Moldova în întărirea principiilor spirituale și morale în viața societății, în susținerea culturii și suveranității naționale a țării. De asemenea, s-a discutat despre problemele ce țin de relațiile moldo-ruse pe plan național și regional."
La întâlnire a participat și consilierul patriarhului Kiril, protopopul Nikolai Balashov. Igor Dodon nu a oferit detalii despre sa vizita la Moscova. Recent, socialistul a acordat un interviu pentru presa rusă, în care a criticat dur acțiunile guvernării de la Chișinău și a calificat situația de aici drept un dezastru. Potrivit lui, Republica Moldova ar trebui să revină urgent la dialogul strategic cu Rusia. „Pentru Igor Dodon, Rusia este singura modalitate de a se manifesta pe plan internațional și face tot posibilul ca să atragă atenția unor alegători de la Chișinău”, a declarat analistul politic Anatol Țăranu.
ANATOL ȚĂRANU, analist politic: "Dodon este persona non-grata în majoritatea statelor și nu este acceptat. Pentru el unica speranță ca să apară în plan internațional este Moscova și el folosește la maximum această posibilitate. Acolo se pliază totalmente cu mesajele Moscovei. El, de fapt, nu are altă ieșire, pentru că este un ostatic pe plan internațional.Aceste vizite și mesajele pe care el le formulează la Moscova nu fac decât să sublinieze izolarea lui."
După declanșarea invaziei ruse în Ucraina, patriarhul Kiril a sprijinit în mod repetat și deschis acțiunile Moscovei și i-a îndemnat pe ruși să „moară pentru patrie”. Marți, 20 februarie, a avut loc o întâlnire la reședința mitropolitană din Chișinău. Mitropolitul Vladimir a avut o întrevedere cu ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasneţov. În cadrul discuției, părțile ar fi vorbit despre continuarea proiectelor bilaterale dintre Biserica Ortodoxă din Moldova și Ambasada Rusiei.