0:00/ 0:00LIVEQuality1  AudioSubtitle
Încă 30 de zile de arest în Penitenciar pentru cei trei indivizi care ar fi răpit un cetățean în centrul capitalei
Social 3 aprilie 2025, 20:20 | 173

Cei trei indivizi, care ar fi răpit un cetățean al Republicii Moldova în chiar centrul Chișinăului, vor sta în penitenciar încă 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Unul după altul, cei trei indivizi au fost aduși în fața judecătorilor pentru a afla decizia.

Inculpații, unul dintre care este angajat al miliției de la Tiraspol, au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Procurorul de caz declară că ancheta este pe final și în scurt timp dosarul va fi transmis în judecată. Până atunci este necesar ca inculpații să stea în arest preventiv.

GHEORGHE BIVOL, procuror: "A fost necesară prelungirea măsurii preventive în privința învinuiților, deoarece urmărirea penală se află în proces de desfășurare și este necesară efectuarea unor acțiuni de urmărire penală inclusiv cu participarea învinuiților. Dar și riscul eschivării acestora, dat fiind faptul că anterior aceștia au întreprins acțiuni de a se ascunde de organul poliției."

A fost stabilit și locul aflării victimei.

GHEORGHE BIVOL, procuror: "Victima se află în custodia așa-ziselor structuri de forță de la Tiraspol."

Avocatul celor trei refuză să discute cu presa, după ce s-a aflat că prin decizia instanței, indivizii au fost plasați în arest la domiciliu într-un apartament din Chișinău, care, potrivit surselor noastre, i-ar aparține anume apărătorului.

Poliția a anunțat că pe 6 februarie curent, „un cetățean al Republicii Moldova, cu domiciliul în stânga Nistrului, a fost răpit pentru o presupusă infracțiune de jaf sau tâlhărie comisă în regiune”. Asociația Promo-LEX a emis atunci o declarație în care a menționat că cetățeanul a fost răpit de „reprezentanți ai structurilor de facto de la Tiraspol”, care au intrat nestingheriți pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale.

Opinia ta contează. Comentează!