Jurnalul orei 19, 3 Iulie
Jurnalul orei 19:00 3 iulie 2024, 20:37 | 293

Prezentat de Vlada Tomescu

Cele mai importante titluri ale ediției:

O parte din terenurile municipalității dobândite ilegal pe parcursul mai multor ani, în unor subterfugii judiciare și a unor licitații măsluite, ar fi ajuns în posesia fostului deputat PD Vladimir Andronachi și a persoanelor din anturajul acestuia. Este vorba despre cel puțin 18 loturi de pământ.

Șase companii petroliere au fost amendate cu o sumă totală de aproximativ 480 de milioane de lei pentru concurență neloială. Care sunt acestea și ce argumente a prezentat Consiliul Concurenței, vă spunem la știri!

Cel puţin cinci civili au fost ucişi şi 47 au fost răniţi azi într-un atac al Rusiei asupra oraşului Dnipro din Ucraina. Rachetele au avariat un centru comercial şi o benzinărie.

Șeful Biroului vamal „Nord” și alți șase vameși au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia sunt bănuiți că ar fi luat bani de la persoanele care introduceau marfă în Republica Moldova. „Remunerările” ajungeau până nouă mii de euro.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie