Jurnalul Săptămânii, 23 Noiembrie
24 noiembrie 2024, 23:00
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.
După patru ani, încă nu s-a făcut dreptate în cazul tinerei care a murit în spitalul din orașul Rezina. Deși ministerului Sănătății a creat două comisii pentru elucidare, ancheta bate pasul pe loc. Ședințele de judecată sunt amânate una după alta. Mai mult. Bunica fetei decedate susține că unele probe din dosar au fost distruse.
A primit o a doua șansă la viață datorită medicilor. Este istoria lui Vasile Morari, de 27 de ani, care a fost diagnosticat cu hemoragie în spațiul subarahnoid, în urmă cu două săptămâni. La tratarea pacientului a muncit o întreagă echipă de la Institutul de Medicină Urgentă. După șapte zile de spitalizare, Vasile a fost externat. Tânărul vorbește de o minune.
Guvernul a avizat un proiect de lege care reglementează înființarea și desființarea crematoriilor umane. Potrivit documentului, crematoriile umane vor putea fi înființate de către autoritățile publice centrale, cele locale sau în parteneriate public-private. Ministrul Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, a atras atenția că, din cauza lipsei unui cadru legal și a infrastructurii necesare, cetățenii moldoveni utilizează crematoriile din Ucraina și România.