Jurnalul orei 15, 12 Iulie
Jurnalul orei 15:00 12 iulie 2023, 19:24 | 511

Prezentat de Călin Jucovschi

Subiectul care domină a doua și ultima zi a summitului NATO de la Vilnius este Ucraina și modul în care poate fi ajutată această țară în fața invaziei ruse. Totodată, va fi pusă în discuție calea aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. Președintele Volodimir Zelenski se află și el în capitala Lituaniei, unde va avea loc reuniunea inaugurală a Consiliului NATO-Ucraina.

Vineri vor fi luate decizii dificile, dar absolut necesare, ca urmare a atacului armat de la Aeroport, soldat cu doi morți. Declarația a fost făcută de premierul, Dorin Recean, în cadrul ședinței guvernului. Oficialul nu a menționat însă despre cel fel de măsuri este vorba și dacă vor avea loc demiteri. Tot astăzi, Cabinetului de miniștri a aprobat proiectul privind alocarea a două milioane de lei familiilor celor doi ofițeri uciși de atacatorul din Tadjikistan.

Alianța Nord-Atlantică cere Rusiei să-şi retragă toate trupele staţionate fără consimţământul Chişinăului în regiunea transnistreană. În comunicatul summitului aliaţilor de la Vilnius, difuzat marţi, se arată că NATO va continua să ofere asistenţă practică prin pachetul îmbunătăţit de consolidare a capacităţilor de apărare, pe măsură ce Republica Moldova acţionează pentru a-şi moderniza forţele armate.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie