Militarii lui Kim au ajuns în Rusia
Externe 23 octombrie 2024, 20:25 | 108

Coreea de Nord a trimis în Rusia încă 1.500 de militari, iar numărul nord-coreenilor implicaţi în războiul împotriva Ucrainei a ajuns astfel la 3.000, afirmă parlamentarii de la Seul, după o şedinţă cu Serviciul Naţional de Informaţii al Coreei de Sud, transmite AFP. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat tot miercuri că „există dovezi” privind prezenţa soldaţilor nord-coreeni în Rusia.

LLOYD AUSTIN: "Există dovezi că soldații nord-coreeni sunt în Rusia."

Militarii nord-coreeni care, se pare, au fost trimiși pentru a lupta alături de ruși împotriva Ucrainei, vor ajunge astăzi în zona Kursk din Rusia, potrivit serviciilor secrete de la Kiev. Nord-coreenii, în jur de 2.600, ar urma să asigure sprijin pentru militarii ruși din Kursk, regiune unde armata ucraineană întreprinde raiduri și a ocupat zeci de localități. În total, regimul comunist de la Phenian ar urma să trimită 12 mii de oameni în Rusia. Pentru început ar fi sosit deja câteva mii, care au primit echipament și au făcut un scurt instructaj.

VOLODIMIR ZELENSKI, preşedintele Ucrainei: "În situaţia în care Coreea de Nord poate interveni într-un război din Europa, înseamnă că presiunile asupra regimului de la Phenian nu sunt suficiente. Iar dacă Rusia încă poate să extindă şi să prelungească acest război, înseamnă că toţi cei care încă nu ajută la forţarea lui Putin să accepte pacea, îl ajută, de fapt, pe Putin să ducă războiul mai departe."

Coreea de Sud – cea care a anuntat prima, prin serviciile sale secrete – că dictatorul Kim Jong trimite militari pentru a-i ajuta pe rusi – și-ar putea revizui strategia. Și ar putea decide să livreze armament Ucrainei. Dar inainte de a lua o hotărâre, se va consulta cu NATO, săptămâna viitoare.

MARK RUTTE, secretar general NATO: "Vom prezenta situaţia în Consiliul Nord-Atlantic, care are loc la începutul săptămânii viitoare, pentru a vedea daca, într-adevăr, Coreea de Nord ajuta Rusia în războiul declanșat ilegal în Ucraina."

Şi serviciile secrete ale armatei britanice au informatii privind prezența nord-coreenilor în Rusia. Iar ministrul Apărării din regat afirma că faptul că Moscova a cerut ajutor militar Coreei de Nord este un gest pe cât de şocant, pe atât de disperat.

Miile de soldați nord-coreeni care se antrenează în estul Rusiei ar putea fi gata să vină pe frontul cu Ucraina de la 1 noiembrie. Implicarea altor țări în război, în acest fel, este „un prim pas către un război mondial”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Coreea de Nord a negat că sprijină Rusia cu trupe. Un reprezentant al Phenianului la ONU a susţinut chiar că informaţiile sunt „zvonuri fără nicio bază”.

Opinia ta contează. Comentează!