Donald Trump i-a numit pe actorii Jon Voight, Mel Gibson și Sylvester Stallone să servească drept „ambasadori speciali”
Președintele ales al Statelor Unite Donald Trump speră să facă Hollywood-ul „mai puternic ca niciodată”. El i-a numit pe actorii Jon Voight, Mel Gibson și Sylvester Stallone să servească drept „ambasadori speciali”, al căror scop va fi să readucă afacerile pierdute, scrie Variety.
Stallone, Gibson și Voight au fost susținători vocali ai lui Trump în ultimii ani. Stallone l-a prezentat pe președintele ales la o gală în noiembrie, numindu-l „al doilea George Washington”. Gibson și-a exprimat sprijinul pentru Trump și a criticat inteligența Kamalei Harris înainte de alegerile din 2024, iar Voight a vorbit în profunzime despre admirația sa pentru Trump într-un articol.
Într-un mesaj transmis ieri pe Truth Social, Donald Trump a anunțat că cei trei susținători de lungă durată și actori veterani vor servi drept „trimiși speciali în scopul de a aduce Hollywood-ul, care a pierdut multe afaceri în ultimii patru ani în fața țărilor străine, înapoi – mai mare, mai bun și mai puternic decât oricând!”. „Acești trei oameni foarte talentați vor fi ochii și urechile mele și voi face ceea, ce îmi sugerează ei. Va fi din nou, ca în cazul Statelor Unite ale Americii înseși, Epoca de Aur a Hollywoodului!”, a adăugat Trump.
Anunțul lui Trump vine cu trei zile înainte de inaugurarea sa la Washington și în timp ce incendiile de vegetație au distrus mii de case și clădiri în sudul Los Angeles-ului. Multe întreprinderi se luptă să își revină, iar costurile sunt estimate la aproximativ 250 de miliarde de dolari.