Femeile victime ale violenței în familie plătesc avocaților până la 12 salarii medii pe economie
Social 29 noiembrie 2022, 20:13 | 2545

Femeile victime ale violenței plătesc avocaților și peste zece salarii medii pe economie, pentru a fi apărate în instanță. Studiile arată că justiția este, în mare parte, inaccesibilă pentru cele, care au supraviețuit agresiunii domestice. În special, din cauza stereotipurilor și atitudinii inadecvate, pe care o manifestă oamenii legii. Deseori, mărturiile victimelor nu sunt luate în serios sau, și mai grav, sunt invocate diferite situații, care ar justifica violența în familie.

Potrivit juriștilor, stereotipurile împiedică justiția să devină pe deplin accesibilă.

DANIELA JOSANU, jurist, Centrul de drept al Femeilor: "Mai ales în localitățile rurale se confruntă cu o atitudine a instituțiilor de drept, legată de stereotipuri. De exemplu, se depune o plângere precum că a fost lovită, pentru că nu a făcut curat în casă. Și i se spune că trebuia să facă curat."

VADIM VIERU avocat, Promo-Lex: "Vă dați seama, atunci când o victimă a suferit din cauza unei infracțiuni violente, merge la poliție, nu este ascultată și declarațiile ei nu sunt puse la bază, evident că este o suferință dublă. Studiile spun că doar 15% dintre victimele infracțiunilor sexuale raportează acest caz la poliție."

Juriștii afirmă că, de obicei, adresările victimelor în instanță au efect, dar este important ca acestea să existe.

DANIELA JOSANU, jurist, Centrul de drept al Femeilor: "În 95% din cazuri, pe care noi, împreună cu victima, le depunem în instanță pentru ordonanță de protecție, se obține ordonanța. Repede, fără așteptare, cu acces la un avocat, cu aplicarea măsurilor de monitorizare electronică a agresorului."

În cazul agresiunilor, un număr foarte mic de infractori sunt condamnați la termene de detenţie, iar legea este aplicată neuniform, lucru confirmat în numeroase decizii emise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Republicii Moldova. Din aceste motive, majoritatea femeilor-victime nu raportează cazurile de violență. Din frică sau din neștiință...

ECATERINA POPA, directorul Institutului Național de Justiție: "68,2% din victimele care au fost în 2021 sunt femei. Sunt doar statistici oficiale, dar știm bine că multe dintre victime nici nu ajung să ofere informații sau trăiesc cu această durere."

Și totuși, dacă femeile au curaj să ceară ajutor, se ciocnesc de probleme. Raportul de estimare a costurilor violenței în familie și a violenței împotriva femeilor în Republica Moldova, efectuat de UN Women, arată că cheltuielile femeilor pentru angajarea avocaţilor privaţi sunt de 33,7 ori mai mari decât cele de asistenţă juridică, garantată de stat. Victimele preferă să angajeze avocaţi privaţi pentru că serviciile statului nu sunt accesibile pentru toți și nu par atât de credibile. Aceste cheltuieli prezintă o povară imensă pentru victimă.

NIGHINA AZIZOV, coordonatoare, UN Women: "În procesul de accedere la justiție, foarte multă femei se confruntă cu stigmă și discriminare. Nu sunt înțelese, sunt judecate, și mai este vorba și despre aspectul financiar. Din păcate, victimele violenței nu au resurse suficiente să angajeze un avocat. Femeile plătesc de patru ori mai mult când accesează sistemul de justiție."

Violenţa împotriva femeilor este aici un fenomen răspândit. Mai mult de 63 la suta dintre femei și fete în vârstă de 15-65 de ani au experimentat cel puţin o formă de violenţă în timpul vieţii lor. În fiecare an, 40 de femei din Republica Moldova decedează din acest motiv. Anual, în noiembrie, este dat start campaniei naționale ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care presupune creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a drepturilor omului.

Opinia ta contează. Comentează!