Jurnalul orei 15, 15 Decembrie
Jurnalul orei 15:00 15 decembrie 2023, 15:49 | 691

Prezentat de Călin Jucovschi

Republica Moldova și Ucraina au primit felicitări din Occident, cu ocazia deciziei Consiliului European de a începe cu aceste două țări negocierile de aderare la blocul comunitar. Mesaje de felicitare au publicat ieri președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, șeful Comisiei Europene Ursula von der Leyen, șeful diplomației europene, Josep Borrell, și cancelarul german, Olaf Scholz, și Departamentul de Stat al Statelor Unite. „Lucrurile vor merge bine mai departe”, consideră președintele României, Klaus Iohannis.

Succesul de la Bruxelles este meritul întregii societăți. Este mesajul oficialilor de la Chișinău după ce Consiliul European a aprobat aseară deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au salutat decizia și au transmis un mesaj comun pentru cetățeni.

Și deputații puterii salută decizia de ieri a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la blocul comunitar. „Este o zi și o decizie istorică, dar mai este foarte mult de lucru”, au menționat parlamentarii PAS. Legislatorii din opoziție spun însă că ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles este, de fapt, o hotărâre geopolitică, iar țara noastră nu a meritat să înceapă negocierile.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie