Potrivit CSE, gaze naturale vor fi furnizate pentru nouă localități din Dubăsari
Social 6 ianuarie 2025, 20:01 | 395

Localități din zona de securitate care sunt conectate la sistemul energetic din zona transnistreană vor fi racordate la rețelele de gaze și energie electrică din dreapta Nistrului. Decizia a fost luată astăzi de Comisia pentru Situații Excepționale. Pentru materialele necesare, Guvernul a alocat 233 de mii lei din fondul de intervenție.

Potrivit CSE, gaze naturale vor fi furnizate în localitățile Pohrebea, Coșnița, Pârâta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca din raionul Dubăsari. De asemenea, este vorba despre satele Hârbovăț și Varnița din Anenii Noi, precum și satele Fârlădeni, Hagimus și Copanca din raionul Căușeni. Toate acestea sunt conectate tehnologic la rețelele de gaze de pe malul stâng al Nistrului.

„Premier Energy Distribution” va asigura în termeni proximi racordarea rețelelor electrice din Varnița și Copanca la rețelele sale de distribuție. Operatorul are la dispoziție cinci zile lucrătoare pentru a prezenta un plan de modificare a investițiilor, aprobat ulterior de ANRE în termen de trei zile.

Lucrările de construcție pot fi demarate fără proiect final. Autorizațiile de urbanism vor fi emise în regim de urgență, conform unor derogări ale legislației în vigoare. Se admite utilizarea provizorie a rețelelor electrice până la recepția finală, pentru a accelera procesul de implementare.

Opinia ta contează. Comentează!