Povești motivaționale, la Fii Sănătos
O altă eroină a acestei ediții este Victoria Condrat, tânăra care este gata să-și împărtășească din experiența pe care a trăit-o și a depășit-o cu succes. A fost depistată cu cancer de col uterin, un diagnostic des întâlnit la femeile din Moldova, poziționându-se pe locul doi, după cel mamar. Victortia vine cu un mesaj pentru toate doamnele care își doresc să fie sănătoase de dragul lor, al copiilor, al oamenilor dragi, să apeleze la metodele de prevenție existente și să nu lase pe mâine, ceea ce pot face astăzi: să treacă un control de rutină la un medic mamolog, care nu îți fură mai mult de câteva zeci de minute din viață. Dar nu și viața, în sine.
Am cancer? De ce eu? Ce se va întâmpla cu mine? Cum acționez? Sunt întrebările existențiale la care vrei răspunsuri instantaneu, chiar de la primirea diagnosticului. Fiecare minut de neștiință lucrează în detrimentul pacientului. Pentru că atunci își face apariția în scenariu frica și deznădejdea. Să o cunoaștem pe Victoria Condrat care și-a învățat lecția.
Comisia Europeană are planuri mari în lupta contra cancerului, principala cauză de deces pe continent. Un alt obiectiv este reducerea diferenţelor dintre statele UE privind accesul la terapie de înaltă calitate. Ct de empatic este sistemul nostru medical cu pacientul aflat în impas?
O mare parte din cetatenii republicii Moldova cauta solutii de tratament in afara tarii. În statele membre ale UE din sud şi din est, diagnosticarea şi tratamentul cancerului sunt mai slab dezvoltate decât în statele vestice şi nordice. Aceasta reiese din studiul Organizaţiei europene menţionate, de combatere a cancerului. Şansa de a supravieţui cinci ani unei îmbolnăviri cu cancer este în Suedia, de pildă, de 68 la sută, dar în Bulgaria de numai 38%. Obiectivul principal fiind ca peste tot oamenii să aibă acces la o îngrijire de înaltă calitate.