În 1895, 16 familii de polonezi au ajuns în Basarabia în căutarea unui pământ roditor și a unui trai mai bun. Oamenii au pus mână de la mână și au cumpărat 550 de hectare de pământ de la un boier. Așa a apărut satul Stârcea.

LUDMILA IABLONSCAIA, locuitoare a satului Stârcea: "Printre aceste familii era și străbunicul meu, Iosif Varșkovski."

Satul se dezvolta rapid. A fost ridicată o biserică catolică. În vremurile bune, aici trăiau în jur de 50 de familii numeroase. Oamenii erau gospodari, cu multe terenuri arabile și animale. Își păstrau cu sfințenie tradițiile. Drept dovadă este o carte de colinde tradiționale poloneze, pe care Ludmila a moștenit-o de la străbunici.

LUDMILA IABLONSCAIA, locuitoare a satului Stârcea: "Această carte e foarte veche. Străbunicul meu a adus-o când s-a mutat în Stârcea."

Amintirile sunt foarte importante, spune femeia cu suspin.

LUDMILA IABLONSCAIA, locuitoare a satului Stârcea: "Când mă duc la cimitir, văd multe morminte vechi, neîngrijite. Nu mai are cine să le îngrijească. Mă duc măcar să rup iarba, să tai buruienile. Doar asta a rămas: memoria. Totul e trecător, dar dacă cineva păstrează memoria, există o continuare."

Împreună cu alți băștinași, în 2005 au deschis ”o mică Polonie” în centrul satului.

De sărbători, aici se strânge tot satul. Pe parcursul anului școlar, copiii vin să învețe gratuit limba, istoria, cultura și muzica poloneză de la profesori trimiși din Polonia. Mulți tineri aleg să susțină examenele necesare și pleacă să-și facă studiile la Varșovia.

LUDMILA IABLONSCAIA, locuitoare a satului Stârcea: "În ultimul an școlar am avut 15 copii și șase adulți. Totul e gratis. Copiii și adulții învață limba poloneză. Ce-i drept, copiii care au plecat în Polonia, acolo au rămas. Nu s-au mai întors."

Ludmila Iablonscaia nu prea are acum cu cine vorbi în polonă.

LUDMILA IABLONSCAIA, locuitoare a satului Stârcea: "Limba poloneză am învățat-o cu această cărțulie. Este cartea de rugăciuni a mamei mele. În acele timpuri nu aveam abecedare și alte cărți. Mă întrebau în ce limbă vorbesc - în rusă, pentru că așa e mai ușor cu nepoții. Mă întrebau în ce limbă mă rog - în polonă. Așa m-au învățat de mică."

Ludmila Iablonscaia a fost asistentă medicală, dar de zece ani e la pensie. A început să țese covoare tradiționale, așa cum în trecut a învățat-o mama ei. Femeia face voluntariat în sat: de sărbători catolice, organizează diferite evenimente.

LUDMILA IABLONSCAIA, locuitoare a satului Stârcea: "Faptul că sunt poloneză, că am rădăcini poloneze, mi s-a transmit odată cu laptele matern. Dar aici m-am născut, am crescut, am învățat, am lucrat și am oferit totul acestei țări, pe care o iubesc. E patria mea. Iubesc Moldova. Dacă mi-ar fi propus cineva să plec în altă parte, ar fi foarte complicat. Cred că mai bine decât în Moldova nu este nicăieri."

Satul Stârcea a devenit adevărat centru al diasporei poloneze și așa rămâne să fie. Oamenii spun cu mândrie că au creat aici o ”mică Varșovie”.