Republica Moldova și Ucraina lansează astăzi oficial negocierile de aderare cu Uniunea Europeană
Social 25 iunie 2024, 20:04 | 392

Eveniment cu încărcătură istorică la Luxemburg! Republica Moldova și Ucraina lansează astăzi oficial negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. În cadrul primei conferințe interguvernamentale, reprezentanții statelor membre ale blocului comunitar vor propune cadrul de negocieri pentru Chișinău și Kiev.

Negocierile de aderare dintre Uniunea Europeană și o țară terță au loc în cadrul unei conferințe interguvernamentale. Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care se află la Luxemburg, a explicat ce presupune această conferință și cât de importantă este pentru parcursul european al Republicii Moldova.

CRISTINA GHERASIMOV, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană: "În primul rând, statele membre ale Uniunii Europene ne vor prezenta cadrul de negociere care va sta la baza acestui proces pe parcursul următorilor ani. În acest cadru de negocieri sunt inserate principiile de bază, substanța de negocieri, dar și procedurile pe care urmează să le adoptăm în proces. Putem fi mândri cu toții, că doar în doi ani am avansat atât de mult în parcursul nostru european - de la statutul de țară candidat la deschiderea negocierilor."

Cristina Gherasimov a subliniat că Republica Moldova a reușit să îndeplinească cele nouă recomandări ale Comisiei Europene, dar asta nu înseamnă că reformele s-au încheiat.

CRISTINA GHERASIMOV, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană: "Ritmul negocierilor depinde în mare parte de noi, iar o importanță deosebită va avea clasterul 1, care ține de valorile fundamentale. Este vorba de reformele ce țin de reforma justiției, securitatea, achizițiile publice și controlul financiar.Scopul nostru e să ne asigurăm căreformele sunt realizate în mod real, substanțial și ireversibil."

Conferința interguvernamentală începe la ora 19:00 și se va încheia la ora 21:00. Ulterior, membrii Comisiei Europene vor oferi Republicii Moldova un calendar pentru perioada următoare, care va ghida eforturile Chișinăului în procesul de screening.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat Republica Moldova și Ucraina și a declarat că acest eveniment de la Luxemburg este unul esențial atât pentru cele două țări, cât și pentru Uniunea Europeană.

URSULA VON DER LEYEN, președintele Comisiei Europene: "Oamenii din Ucraina și Moldova își demonstrează angajamentul și determinarea de a fi parte al acestui proiect. Chiar și în vreme de război și turbulențele, au inițiat reforme. Ei știu că drumul lor va fi riguros și exigent. Calea va fi plină de provocări, însă este presărată cu oportunități imense pentru Moldova și Ucraina, la fel ca pentru întreaga noastră Uniune. Împreună putem construi o Europă mai largă, mai dinamică, care privește în viitor."

Într-un mesaj publicat pe site-ul Consiliului European, președintele acestuia, Charles Michel, a declarat că evenimentul este „rezultatul eforturilor enorme de reformă ale Ucrainei și Republicii Moldova”. Oficialul european a adăugat însă că aceste două state vor trebui să își continue eforturile de consolidare a instituțiilor, să continue lupta împotriva corupției și să consolideze stabilitatea economică pentru a îndeplini standardele riguroase de aderare deplină la blocul comunitar”. Iar președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a scris pe pagina sa de pe platforma X că „acesta este un moment important care ne întărește, care ne leagă precum o singură familie, iar viitorul comun începe acum”.

Deschiderea acestor negocieri de aderare este rezultatul unui acord obținut între 26 de state membre ale blocului comunitar care au depus eforturi ca să convingă Ungaria lui Viktor Orban să nu blocheze procesul. Premierul de la Budapesta s-a opus vehement oricăror discuții de aderare cu Ucraina, deoarece Kievul ar fi nepregătit. Orban a acceptat în cele din urmă să părăsească masa negocierilor la summitul liderilor UE-27 din decembrie, iar cei 26 de omologi ai săi au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Odată cu această conferință interguvernamentală, traseul Ucrainei și cel al țării noastre se desparte, iar cele două state vor fi tratate separat, conform rapidității de implementare a reformelor. Acesta poate fi un avantaj pentru Republica Moldova care, potrivit Comisiei Europene, a evoluat ceva mai bine decât Ucraina până acum. Un alt avantaj este faptul că țara noastră nu va fi afectată de posibile blocaje ale Ungariei, care are rezerve în privința Ucrainei.

Opinia ta contează. Comentează!