Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor creşte la 104%, începând cu ziua de 9 aprilie
Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor crește de azi la 104%, a precizat Casa Albă, punând în aplicare o ameninţare a preşedintelui Donald Trump. Practic, pe lângă tarifele de 54 la sută anunțate săptămâna trecută de Trump, vor fi introduse taxe suplimentare de 50%. China a promis că va lupta împotriva tarifelor vamale americane „până la capăt”, relatează AFP.
KAROLINE LEAVITT, purtătorul de cuvânt al Casei Albe: "Tocmai am vorbit cu președintele despre acest lucru. El crede că China vrea să ajungă la un acord, crede că China trebuie să facă un acord cu Statele Unite. A fost o greșeală din partea Chinei să riposteze. Când America este lovită, America lovește înapoi mai puternic. De aceea vor fi tarife de 104% care vor intra în vigoare pentru China, la miezul nopții. Dar președintele crede că Xi și China vor să facă o înțelegere dar nu știu cum să înceapă."
Donald Trump declarase marți că așteaptă un răspuns din partea Chinei înainte ca noile tarife de peste 100% să fie aplicate, însă alți oficiali din administrația sa au transmis că negocierile comerciale cu a doua cea mai mare economie a lumii nu sunt o prioritate.
China acuză Statele Unite de bullying economic din cauza tarifelor anunțate de Donald Trump. Beijingul susține că acest tip de protecționism încalcă regulile internaționale. A doua cea mai mare economie din lume mai spune că va continua să își deschidă ușile către alte economii din Asia, dar și Uniunea Europeană. În replică, Trump a susține că „marele abuzator” este China, care decenii de-a rândul a profitat de pe urma Americii.
Donald Trump a declarat marţi că va încheia „acorduri pe măsură” cu partenerii comerciali ai Statele Unite, relatează AFP. El susține că sunt „multe țări”, peste 70 la număr, care doresc discuții. Totuși, Trump a subliniat că nu se grăbește, pentru că tarifele impuse deja „aduc bani la un nivel fără precedent”.
Trump a declarat marți că importurile de produse farmaceutice vor fi afectate în curând de tarife „majore”. Industria farmaceutică urmează oficial pe lista tarifelor impuse de Trump, după ce în prima rundă au fost ocolite. Deocamdată, nu se știe valoarea taxării acestor produse.
Săptămâna trecută, Donald Trump a anunțat tarife globale de 10% pentru sute de țări din întreaga lume, iar taxele reciproce suplimentare au intrat în vigoare miercuri, 9 aprilie, inclusiv un tarif minim de 104% pentru importurile din China.