Jurnalul orei 15, 7 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 7 octombrie 2024, 16:53 | 181

Prezentat de Călin Jucovschi

Mare parte a orașului Ceadîr-Lunga a rămas ieri fără apă la robinet și fără curent electric, după ce ploaia cu grindină și vântul puternic din weekend au provocat pagube în zonă, estimate la sute de mii de lei. A fost afectat inclusiv acoperișul unui bloc de locuințe cu 13 etaje. Tot la Ceadîr-Lunga, un hangar în care erau depozitate 40 de tone de orz a fost inundat. Furtuna a provocat stricăciuni și în alte localități. Potrivit autorităților centrale, specialiștii au intervenit pe trei sectoare de drumuri naționale care au fost afectate de vijelie.

Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit după ce motocicleta cu care se deplasau s-a lovit violent de o fântână. Tragedia a avut loc în raionul Dondușeni.

Cazurile de intoxicații cu ciuperci sunt în creștere! Specialiștii insistă - nu cumpărați ciuperci de pe marginea drumului, nu consumați ciuperci pe care nu le cunoașteți și evitați conservarea acestora în condiții casnice. În Chișinău, situația este de gravitate medie, spun responsabilii de la Primărie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie