ANRE a aprobat astăzi noile tarife pentru serviciul public de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate
Social 18 martie 2025, 20:17 | 155

Se scumpește apa în capitală. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi noile tarife pentru serviciul public de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate prestate de „Apă-Canal Chișinău”. Astfel, consumatorii casnici vor achita un tarif cumulativ de 18 lei și 62 de bani pentru apă și canalizare. O scumpire cu trei lei și 65 de bani.

Nou tarif aprobat de ANRE este de 12 lei și 99 de bani pentru un metru cub de apă pentru alimentarea cu apă potabilă, ceea ce reprezintă o creștere de doi lei și 20 de bani față de tariful actual. Serviciul de alimentare cu apă tehnologică se scumpește la 12 lei și 23 de bani pentru un metru cub, ceea ce reprezintă o creștere de patru lei și 12 bani. Pentru canalizare și epurare a apelor uzate, consumatorii casnici vor plăti cinci lei și 63 de bani, mai mult cu un leu și 45 de bani. Tariful pentru serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate pentru consumatorii noncasnici rămâne neschimbat față de cel actual - de zece lei și 16 bani pentru metru cub. Producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii va costa patru lei și 22 de bani, în creștere cu 81 de bani față de tariful actual.

NOILE TARIFE APROBATE: "Alimentarea cu apă potabilă - 12,99 lei

Alimentarea cu apă tehnologică - 12,23 lei

Serviciul de canalizare pentru consumatorii casnici - 5,63 lei

Serviciul de canalizare pentru consumatorii noncasnici - 10,16 lei

Producerea și transportarea apei - 4,22 lei"

Potrivit ANRE, cheltuielile întreprinderii municipale „Apă-Canal Chișinău” sunt influențate de factori precum creșterea costurilor energetice pentru captarea, tratarea și transportul apei, pierderile de aproximativ 27% în condițiile unei infrastructuri cu un grad înalt de uzură, precum și indicele prețurilor de consum prognozat pentru 2025 de 4,6%.

COMUNICATUL ANRE: "Actualizarea tarifelor este determinată de necesitatea acoperirii costurilor reale ale operatorului în condițiile creșterii generale a prețurilor și pentru asigurarea funcționării continue și eficiente a sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare."

ANRE mai notează că tarifele solicitate inițial de Apă-Canal au fost reduse de agenție, fiind acceptate doar cheltuielile justificate. Tarifele anterioare au fost aprobate în octombrie 2023 și au rămas nemodificate până în prezent. Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării deciziei ANRE în Monitorul Oficial.

Opinia ta contează. Comentează!