Jurnalul orei 17, 18 Decembrie
Jurnalul orei 17:00 18 decembrie 2024, 17:36 | 226

Prezentat de Vasile Luchianu

Starea de urgență în sectorul energetic nu ar trebui să-i sperie pe cetățeni, ci să-i facă să consume mai chibzuit energia. Este una dintre recomandările directorului Centrului Național pentru Energie durabilă, Ion Muntean. Într-un interviu pentru postul nostru de televiziune, expertul a vorbit și despre măsurile pe care autoritățile le întreprind pentru a reduce din cheltuielile consumatorilor aflați în dificultate.

Guvernul a decis: salariul mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul viitor, va fi de 16 mii și 100 de lei, iar salariul minim va constitui 5 mii 500 de lei. „Majorarea salariului minim este necesară pentru reducerea sărăciei”, afirmă ministrul Muncii și Protecției Sociale.

„Guvernul este pregătit pentru cel mai prost scenariu”, a declarat astăzi vicepremierul Oleg Serebrian, comentând criza energetică după ce Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate pentru luna ianuarie 2025. „Cel mai probabil, cantitățile vor fi rezervate de la o zi la alta”, a subliniat Serebrian după ședința executivului.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie