La două săptămâni după Jocurile Olimpice, la Paris a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice 2024
La două săptămâni după Jocurile Olimpice, la Paris a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice 2024. Peste patru mii de sportivi au defilat între Avenue des Champs-Élysées și Place de la Concorde. De la Chișinău au plecat cinci sportivi, care vor concura la trei discipline.
Place de la Concorde şi Champs-Elysées au primit miercuri 4.400 de sportivi paralimpici din 184 de delegaţii, care au sărbătorit începutul celor 11 zile de competiţie. Ceremonia a avut loc la fel ca deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, în afara limitelor unui stadion, cu sportivii defilând pe faimosul bulevard. Timp de patru ore, 50.000 de spectatori au putut urmări defilarea şi spectacolul „Paradoxe”, propus de circa 700 de artişti, cu sau fără nevoi speciale.
TONY ESTANGUET, președintele Comitetului de Organizare, Paris: "Și în această seară ne invitați să vă alăturăm în această revoluție paralimpică. În această seară, ne invitați să ne schimbăm perspectivele, să ne schimbăm atitudinile, să ne schimbăm societatea pentru a oferi în sfârșit fiecărei persoane locul său deplin."
La Jocurile Paralimpice de la Paris, Republica Moldova este reprezentată de cinci sportivi care vor concura la trei discipline sportive.
Oleg Crețu, Ion Basoc și Ina Cernei - la para judo, Larisa Marinenkova - la para powerlifting și Gheorghe Spânu - la para atletism.
Până acum, lotul paralimpic al Republicii Moldova a participat la opt ediții ale Jocurilor Paralimpice și a obținut două medalii de bronz, ambele în anul 1996. Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 se vor încheia pe 8 septembrie.