Israelul, prima țară care își închide granițele pentru toți străinii din cauza variantei Omicron
Israelul a anunţat sâmbătă că interzice intrarea tuturor străinilor în ţară şi reintroduce tehnologia de urmărire telefonică împotriva terorismului pentru a limita răspândirea noii variante de coronavirus, Omicron, potenţial mai contagioasă și care îngrijorează oamenii de știință.
Premierul israelian Naftali Bennett a precizat într-o declaraţie de presă că această interdicţie va fi aplicată pentru o durată de 14 zile și intră în vigoare de duminică seara. Asta, în condițiile în care Israelul își redeschisese granițele pentru turiști la începutul lunii noiembrie, pentru prima dată de la începutul pandemiei, scrie The Times of Israel.
Guvernul israelian a decis sâmbătă seară și prelungirea perioadei de carantină obligatorie pentru israelienii vaccinați care sosesc din străinătate și a mai aprobat ca Shin Bet, serviciul de securitate internă, să urmărească persoanele infectate prin aplicația sa specială.
În timpul ședinței guvernului de coaliție, miniștrii s-au certat pe tema restricțiilor, potrivit Times of Israel. Ministrul justiției și cel al educației au avut obiecții în privința unor restricții.
Un caz confirmat și șapte cazuri suspecte de infecție cu varianta Omicron în Israel
Israelul, care în pandemie a avut de mai multe ori inițiative de „pionierat” în materie de măsuri antiepidemice, devine astfel prima ţară care își închide graniţele complet pentru a-și proteja populaţia de răspândirea variantei Omicron. Asta, în condițiile în care are confirmat până în prezent un singur caz de îmbolnăvire cu această variantă, la o femeie care a venit din Malawi, şi încă şapte cazuri suspecte.
Dintre cele șapte cazuri, patru sunt persoane care s-au întors din străinătate, în timp ce restul nu au fost în străinătate în ultima perioadă. În plus, Ministerul Sănătății a precizat că patru dintre cei șapte nu sunt vaccinați cu o a treia doză.
Pe de altă parte, toți cetățenii israelieni care au sosit din țările africane în ultima săptămână vor fi contactați și li se va cere să intre imediat în izolare. Israelul are deja instituită o „listă roșie” cu 50 de state africane, adică aproape toate, care sunt vizate de interdicții de călătorie.
Și israelienii vaccinați intră în carantină la sosirea în țară
Israelienii vaccinați - care, conform normelor existente, trebuiau să facă un test de coronavirus la aterizare și să rămână în izolare până la primirea unui rezultat negativ - vor trebui acum să intre în carantină timp de 72 de ore și să facă un alt test COVID în a treia zi de la sosire.
Cei nevaccinați trebuie să rămână în carantină timp de cel puțin o săptămână și pot ieși din izolare după ce primesc un rezultat negativ al testului efectuat în a șaptea zi.
Israelienii care vin din țări „roșii” vor trebui să stea în carantină în hoteluri special desemnate de stat până când vor primi un rezultat negativ al testului de depistare a virusului.
Shin Beth și controversatul său program de urmărire
Controversatul program de urmărire al Shin Bet, care a fost utilizat și în primele etape ale pandemiei, a primit aprobarea de a fi din nou folosit, după ce directorul agenției i-a asigurat pe miniștri că va fi utilizat în mod limitat, pentru o perioadă scurtă de timp și numai în cazul celor infectați cu Omicron.
De pildă, cazul confirmat de infecție cu Omicron a călătorit într-un autobuz înainte de a fi diagnosticat, iar ceilalți pasageri au fost expuși riscului de a lua și ei virusul. Până sâmbătă seară, prin intermediul dispozitivelor de depistare a contactelor, s-a reușit localizarea a jumătate dintre pasageri.
Autoritățile încearcă să localizeze și alte 800 de persoane care au venit în ultima săptămână din Africa, pentru a tăia rapid lanțul unei posibile transmiteri comunitare a virusului, a declarat ministrul apărării. Acestor persoane li se va ordona imediat să se autoizoleze, iar armata le va face teste la domiciliu.
Folosirea tehnologiei Shin Bet pentru a localiza cetățenii care au intrat în contact cu pacienții COVID a fost controversată încă de când a început să fie folosită, în martie 2020. Guvernul condus pe atunci de Benjamin Netanyahu a autorizat ca telefonul oricărui pacient care nu e cooperant în ancheta epidemiologică să fie monitorizat. Atât Shin Bet, cât și publicul și-au exprimat obiecții față de urmărirea de către serviciul de securitate a civililor.
În februarie, Înalta Curte de Justiție a decis că Shin Bet trebuie să pună capăt urmăririi pacienților COVID. Judecătorii au considerat că nu era un mijloc eficient de combatere a pandemiei și că nu se mai justifica după succesul campaniei de vaccinare. În consecință, Comisia pentru securitate și afaceri externe a Knessetului a anulat decizia guvernului de a continua să utilizeze tehnologia Shin Bet, dar a lăsat totuși o portiță pentru o eventuală folosire limitată a tehnologiei.
„Cheia este prudența”, spune premierul israelian
„Cheia aici este prudența și riscurile minime până când vom afla mai multe. Vrem să menținem realizările extraordinare ale Israelului în timpul valului Delta - un Israel deschis și funcțional, cu o economie funcțională și un sistem educațional activ, cu copii care merg la școală. Aceasta este prioritatea principală”, a declarat premierul Naftali Bennett. „În acest scop, trebuie să menținem un control strict asupra granițelor țării”, a justificat el.
Bennett a mai spus că a vorbit sâmbătă seară cu directorii de la companiile Pfizer și Moderna și s-a consultat cu experți importanți din domeniul sănătății.
El a cerut israelienilor să se vaccineze și să facă doza booster, chiar dacă au trecut prin boală, iar copiii să fie vaccinați cât mai repede, înainte să intre în vacanță.
Israelul a aprobat săptămâna trecută vaccinul pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, dar doar 6,5% dintre copiii din această grupă de vârstă, adică aproximativ 65.000 dintr-un milion, au fost până acum vaccinați sau au programare.
De asemenea, 600.000 de adulți eligibili nu s-au vaccinat deloc în Israel, iar 1,1 milioane de israelieni vaccinați nu și-au făcut încă doza booster.
Israelul are o populație de circa 8,6 milioane de locuitori.
Situația cazurilor de COVID în Israel
Ministerul Sănătății a declarat sâmbătă că numărul bazal de reproducere a coronavirusului în Israel a crescut la 1,07. Cunoscută și sub numele de „numărul R”, cifra reprezintă numărul de persoane pe care le infectează, în medie, fiecare pacient confirmat. Orice număr peste 1 înseamnă că infecția se extinde.
Cele mai recente date arătau că 508 persoane din Israel au fost diagnosticate vineri cu COVID, numărul lor reprezentând 0,66 la sută din cele 79.000 de teste efectuate. Au fost spitalizate 167 de persoane, dintre care 125 erau în stare gravă.
Potrivit informațiilor pe care le are până acum Israelul, noua versiune a virusului, Omicron, este mai contagioasă, dar nu neapărat mai periculoasă sau mai rezistentă la vaccinurile existente, însă Ministerul Sănătății examinează în prezent aceste aspecte, scrie Haaretz.
De la începutul pandemiei, în Israel s-au înregistrat aproximativ 1.342.00 de cazuri de COVID și au fost aproape 8.200 de decese. Spre comparație, în România, țară cu 19 milioane de locuitori, au fost înregistrate oficial 1.775.572 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și peste 56.000 de decese, în condițiile în care se testează mult mai puțin decât în Israel.