Accidentul de pe viaduct, noi detalii
Social 27 februarie 2023, 19:48 | 1349

Dosarul penal privind accidentul rutier de pe viaduct, înregistrat la începutul acestei luni, a fost expediat la procuratură! Între timp, apar detalii despre mașina, care a lovit-o pe tânăra de 25 de ani, lăsând-o fără picioare. BMW-ul verde avea numerele de înmatriculare ale unui vehicul de aceeași marcă, doar că de culoare albă. Acesta a fost vopsit din alb în verde încă în 2021, când a fost implicat într-un alt accident rutier.

DOSARUL PENAL A FOST EXPEDIAT LA PROCURATURĂ, DIANA FETCO, ofițer de presă al IGP: "În dosar au fost consemnate acțiunile de urmărire penală cu propunerea de punere sub învinuire și întocmirea rechizitoriului în privința conducătorului auto în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 al.3 litera A al Codului penal al Republicii Moldova și trimiterea cauzei penale în judecată."

Într-un mesaj anonim expediat pe adresa redacției noastre, un telespectator ne informează că BMW-ul verde și cel alb e unul și același automobil. Acesta a fost vopsit de proprietar încă în decembrie 2021, după ce a fost implicat într-un accident, când unui autobuz i-ar fi cedat frânele și a tamponat 15 mașini pe strada Vasile Alecsandri din Chișinău.

În imagini vedem BMW-ul cu numărul de înmatriculare LEE 7, pe atunci mașina fiind de culoare albă. Ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție Diana Fetco ne-a confirmat că BMW-ul alb implicat în accidentul din 2021 și BMW-ul verde, care a lăsat-o fără picioare pe Marcela Paladi este unul și aceleași automobil, adăugând că „într-adevăr în pașaportul tehnic numărul, caroseria coincid, însă nu și culoarea”.

Potrivit unei investigații a jurnalistului Pavel Păduraru de la jurnal.md, în Registrul de stat al transportului se arată că Gheorghe Begu are două mașini BMW, una de culoare albă și alta de culoare roșie. În mod inexplicabil, BMW-ul verde, care i-a rupt picioarele Marcelei, purta numărul de înmatriculare LEE 7, după cum se vede și din imaginile de la locul accidentului. De fapt, acest număr aparține BMW-ului alb al lui Begu, fabricat în 2014, pe care el îl deține din 2021. Solicitat de Jurnal.md, Gheorghe Begu a refuzat categoric să vorbească despre accidentul de pe viaduct.

După trei săptămâni de luptă pentru viață, Marcela Paladi, tânăra de 25 de ani, care a rămas fără picioare după accidentul de pe viaduct în noaptea de 5 spre 6 februarie, a fost externată acum două zile.

Opinia ta contează. Comentează!