Biden, îndemn la sprijin pentru Ucraina
Externe 18 octombrie 2024, 20:34 | 60

Preşedintele american Joe Biden a declarat astăzi la Berlin că aliaţii din cadrul NATO trebuie să menţină sprijinul lor pentru Ucraina până când aceasta va obţine o pace justă şi durabilă în faţa agresorului rus. Biden are ultima sa vizită oficială în Germania, concentrată pe sprijinul occidental acordat Ucrainei şi extinderea conflictului din Orientul Mijlociu.

JOE BIDEN, președintele Statelor Unite: "Germania și Statele Unite sunt alături pentru a sprijini cetățenii ucraineni în lupta lor pentru libertate, pentru democrație, pentru însăși supraviețuirea lor. NATO rămâne puternică și mai unită ca niciodată."

Îndemnul lui Biden intervine în condiţiile în care trupele ucrainene sunt nevoite să bată în retragere pe frontul de est, iar Ucraina este vizată de bombardamente intense, în special asupra infrastructurilor sale critice. Niciuna dintre cererile formulate până acum de Volodimir Zelenski în „planul de victorie”, pe care l-a prezentat joi la Bruxelles, nu au primit până acum un sprijin unanim din partea aliaţilor. Zelenski a amintit că Ucrainei i s-a promis în scris, în Memorandumul de la Budapesta, că integritatea sa teritorială va fi garantată în schimbul renunţării la armele nucleare pe care le deţinea pe teritoriul său ca republică sovietică.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Fie Ucraina va avea arme nucleare și atunci aceasta este apărarea pentru noi, fie ar trebui să avem un fel de alianță. Astăzi, nu cunoaștem nicio alianță eficientă în afară de NATO. Țările NATO nu sunt într-un război. Țările NATO nu luptă într-un război. Toți oamenii din țările NATO sunt în viață, slavă Domnului! Acesta este motivul pentru care alegem NATO, nu armele nucleare. Noi alegem NATO."

În noaptea de joi spre vineri, forţele ruse au lansat 135 de drone împotriva teritoriului ucrainean, într-unul dintre cele mai masive atacuri cu dispozitive fără pilot de la începutul războiului.

Potrivit Kievului, au fost doborâte 80 dintre ele, iar 44 au deviat de pe traseu. Ucraina interceptează un număr tot mai mare de drone kamikaze Shahed şi alte tipuri de dispozitive fără pilot utilizate de Rusia, afirmă armata.

Opinia ta contează. Comentează!