Zeci de oameni au participat astăzi la deschiderea celei de-a XVI-a ediții a Festivalului de poezie „Grigore Vieru”
Zeci de oameni au participat astăzi la deschiderea celei de-a XVI-a ediție a Festivalului de poezie „Grigore Vieru”. A fost poetul, care a știut cum să pătrundă adânc în sufletul neamului românesc, spun cei, care au venit să depună flori la bustul din Aleea Clasicilor.
Festivalul de poezie „Grigore Vieru”, ediția a XVI-a, se desfășoară până pe 31 mai pe itinerarul Chișinău–Sângerei–Iași. Evenimentul este organizat de Centrul cultural-științific „Grigore Vieru” din Chișinău și de Asociația culturală „Feed Back” din Iași.
În cadrul Festivalului vor fi prezentate opt cărți dedicate vieții și operei lui Grigore Vieru, apărute recent, și un volum de versuri traduse în limba ucraineană. „Vieru s-a marcat ca unul din cei mai valoroși oameni de artă”, spun cei care l-au cunoscut pe poet.
DANIEL CORBU, poet: "Un poet atât de iubit în Basarabia, dar și dincolo de Prut. Am lucrat împreună cu Grigore Vieru la „Taina care mă apără”. Acea carte de 750 de pagini antologie, circulă și din colo și din coace de Prut."
DOINA URICARIU, poetă: "Eu am auzit de Grigore Vieru cam de la cinci ani. Eu cred că el este un model în literatura română de pe toate meridianele și în tot ceea ce înseamnă iubirea de țară, înțelegerea limbii."
DANIEL CRISTEA-ENACHE, critic literar: "Grigore Vieru, deci este unul dintre cei mai importanți poeți din istoria literaturii române și din coace și dincolo de Prut. Grigore Vieru face parte din canonicul literaturii și poeziei române."
AURELIAN SILVESTRU, scriitor: "Grigore Vieru în genere este un reper al literaturii române este un pilon al culturii române de pretutindeni. Pentru noi Grigore Vieru este lumina care ne ajută să ne ținem și noi în lumină. Să sperăm că vom avea un viitor optimist."
După decesul poetului din 18 ianuarie 2009, familia poetului este cea care promovează în continuare operele lui Vieru.
CĂLIN VIERU, feciorul poetului: "Acum cu toată plecarea lui, a lui tata el este astăzi atât de prezent între noi ca niciodată! Noi, familia îi suntem foarte recunoscători posterității care ridicând acest drapel Vierean în sus, îl duce până în ziua de astăzi."
VASILE GROZAVU, președinte al Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni: "Un poet care nimeni nu a putut ca dumnealui să descrie dragostea de mamă, de copii și atât de simplu totodată, care spunea: „Mai mare ca iarba nu sunt”. A fost prețuit de toată lumea."
Grigore Vieru s-a născut în data de 14 februarie 1935, în satul Pererâta, județul Hotin, Regatul României, astăzi raionul Briceni. Vieru a fost unul dintre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Este autorul poeziilor „Mama”, „Furnica”, „Albinuța”, „Făptura mamei”, „Frumoasă-i limba noastră”, dar și multe altele.