Procurorul Mihail Ivanov a fost desemnat procuror de legătură la Agenția UE pentru cooperare în justiție penală, Eurojust
Justiţie 27 iulie 2023, 20:36 | 3376

Procurorul anticorupție Mihail Ivanov a obțiunt o funcție la Eurojust, Agenția Uniunii Europene pentru cooperare în materie de justiție penală. Ivanov a făcut parte din anturajul fostului șef PD, Vladimir Plahotniuc. A gestionat urmărirea penală în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Șor și a fost cap de anchetă în cazul privatizării Air Moldova. Ivanov este finul de cununie al fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și omul de încredere al lui Sergiu Mițelescu, ofițer al Serviciului Informații și Securitate.

Numirea lui Mihail Ivanov în funcția de procuror de legătură la Agenția Uniunii Europene pentru cooperare în materie de justiție penală, Eurojust, s-a făcut la fârșitul lunii trecute. Dispoziția a fost semnată de procurorul general interimar, Ion Munteanu, care potrivit surselor din sistem, ar fi un bun prieten de-al lui Ivanov. Printre atribuțiile acestuia se numără și investigarea infracțiunilor transnaționale.

În luna aprilie curent, Mihail Ivanov a fost retrogradat din funcția de procuror adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție. Șefa instituției, Veronica Dragalin, a explicat atunci că demisia adjunctului său a fost luată după o discuție între cei doi. Drăgălin i-a sugerat adjunctului său să fie procuror de rând și să se ocupe de cazurile de corupție.

Întrebată cum a fost posibilă numirea lui Ivanov la Agenția Europeană Eurojust, șefa Procuraturii Anticorupție ne-a sugerat să-i trimitem întrebările în scris, apoi ne-a rugat să scriem o solicitare oficială de informații la adresa electronică a instituției.

Mihail Ivanov și procurorul general interimar, Ion Munteanu, au telefoanele închise și până la ora editării acestui material nu fost abordabili.

Numele lui Mihail Ivanov a apărut în presă după ce a gestionat urmărirea penală în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Șor. De asemenea, Ivanov a fost conducătorul grupului de anchetă în dosarul celor 13 deputați transfugi. Anterior, Mihail Ivanov a gestionat urmărirea penală în dosarul privatizării Air Moldova, precum și în dosarul licitațiilor de sute de milioane de lei, câștigate de firma Bass System. Procurorul este considerat omul de încredere al lui Sergiu Mițelescu, locotenent-colonel al Serviciului Informații și Securitate. Mihail Ivanov a fost procurorul care a instrumentat dosarului fostului consul de la Odesa, Sergiu Șaptelici. Ulterior, s-a demonstrat că dosarul a fost înscenat, iar principalul martor al acuzării a recunoscut că a fost dus în biroul procurorului Ivanov şi constrâns să depună declarații false împotriva lui Şeptelici.

Opinia ta contează. Comentează!