Jurnalul orei 15, 27 Februarie
Jurnalul orei 15:00 27 februarie 2024, 16:31 | 470

Prezentat de Călin Jucovschi

Trimiterea de trupe occidentale terestre în Ucraina nu ar trebui exclusă în viitor. Declarația a fost făcută de preşedintele Franței, Emmanuel Macron, la finalul unei conferinţe internaţionale pentru sprijinul Ucrainei, care a avut loc ieri la Paris. Liderul de la Élysée a precizat însă că în această etapă „nu există un consens” pentru un astfel de scenariu. În cadrul conferinței, lideri din 20 de țări au convenit asupra creării unei noi coaliții, care va furniza muniții și rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei. Macron a precizat că liderii au stabilit cinci acțiuni pe care le vor întreprinde. Printre acestea – apărarea Republicii Moldova, care este „amenințată direct” de ofensiva Rusiei în Ucraina.

Republica Moldova a trimis Ucrainei un nou lot de ajutor umanitar în valoare totală de cinci milioane de lei. Este vorba de cinci autocamioane cu o încărcătură de peste 75 de tone, care au fost escortate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în țara vecină.

Noi discuții la sediul Ministerului Agriculturii privind problemele fermierilor. Aceștia cer un nou mecanism de creditare cu un plafon de două milioane de lei și o perioadă de grație de un an. Agricultorii spun că de această sumă trebuie să beneficieze toți fermierii micro și mici, iar mecanismul de creditare ar trebui să intre în vigoare din 15 martie, după aprobarea băncilor. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a spus că urmează să fie întocmită și expediată o scrisoare partenerilor europeni pentru prezentarea situației din sectorul agricol al Republicii Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie