Jurnalul orei 15, 15 Ianuarie
Prezentat de Vasile Luchianu
Zeci de oameni au venit astăzi la Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde au recitat poezii sau au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu. „S-au împlinit 175 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești, însă versurile marelui poet sunt actuale și astăzi”, spun cei care au venit să-l comemoreze pe Eminescu.
Regiunea transnistreană urmează să primească, foarte curând, gaze naturale din Rusia, a anunțat liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, întors recent de la Moscova. „Acest scenariu a fost unul previzibil - Rusia a sacrificat regiunea, iar acum se declară salvatoarea situației”, a replicat astăzi prim-ministrul Dorin Recean după ședința Guvernului.
Asistentul președintelui Federației Ruse, Nicolai Patrușev, a acuzat autoritățile de la Chișinău de „politică agresivă antirusească”, iar acest lucru „va conduce fie la faptul că Republica Moldova va deveni parte a altui stat, fie că va înceta să mai existe”. În acest sens, el a dat exemplul Ucrainei, care se confruntă cu invazia rusă de aproape trei ani. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a calificat declarațiile lui Patrușev drept „ingerință inadmisibilă în treburile interne ale statului”.