În timp ce elevii clasei a VI-a a Gimnaziului din Glinjeni, raionul Fălești, învață istoria evului mediu, Dumitrița învață literele, ca să-și poată scrie numele.

Mama este colega ei de bancă. Alături de fată mereu trebuie să fie prezent un adult. Dumitrița are 13 ani și a fost diagnosticată cu autism.

DUMITRIȚA ROTARI, elevă: "-Îți place la școală? -Școală? Da. -Ce faci la școală, cu ce te ocupi? -Scriu."

La întrebările noastre simple, Dumitrița a răspuns doar cu ajutorul mamei. În viața de zi cu zi se descurcă, dar numai cu sarcinile de bază. La școală are parte de un program individualizat de studii, cu un număr redus de ore: limba română, matematica, educația tehnologică și educația plastică. Primește note, chiar dacă nu prea înțelege ce înseamnă ele.

La lecții, mai mult asistă decât participă. Totuși, primește sarcini asupra cărora lucrează.

VIORICA ROTARI, mama Dumitriței: "Nu stăm acasă. Sunt mulți copii cu dizabilități care nu pot să meargă. Iar noi trebuie să ne deplasăm cât mai mult. Noi dacă stăm... -O să mergeți această abilitate? Da."

La început, părinții altor copii și profesorii își făceau griji cum vor putea învăța ceilalți elevi și dacă Dumitrița se va integra în colectiv. Acum, toți s-au obișnuit.

DIANA PÂRȚAC, cadru didactic de sprijin: "Mă strădui să fac unele activități la nivel de centru, unde copiii sunt invitați. Li se aduc exemple, vizionăm diferite filme, care trezesc în copii simțul de toleranță, bunătate. Încet-încet își dau seama că este un copil ca toți."

VIORICA ROTARI, mama Dumitriței: "Colegii ei dacă sunt clasa a VI-a, vă dați seama... Sunt mai mari. Ea se duce mai mult cu clasa a II-a, I-a. Îi apucă de mânuță, vorbește în limba ei. Cei mici pe alocuri o înțeleg, mă întreabă, eu le explic ce cuvinte spune și ei se joacă cu ea."

Dumitrița are nevoie de multă atenție pentru a se dezvolta și, cel mai important, pentru a nu regresa, dar cadrul didactic de sprijin îi poate acorda doar câte o oră de două ori pe săptămână.

VIORICA ROTARI, mama Dumitriței: "Mai mult timp să li se acorde, mai multe ore. Aici la noi sunt mulți copii și profesorul de sprijin nu reușește... Câte o oră... Ce poți să faci într-o oră?"

Cam aceiași situație este în toate școlile, unde învață copii cu cerințe educaționale speciale. Asemenea elevi sunt și la liceul din Balatina, raionul Glodeni. Andreea vine la școală de două ori pe săptămână. În rest, instruirea are loc la domiciliu, pentru că îi este complicat să se deplaseze.

Corpul i-a fost parțial paralizat de mică, dar mintea mereu i-a fost strălucită. Acum e în clasa a IX-a.

ANDREEA JUGLEA, elevă: "Am citit ultima dată „Scrisoare de dragoste”. Am o colecție nouă de cărți și de atunci nu mă pot hotărî pe care să o încep."

Andreea învață, la fel, în baza unui plan de studii individual, pentru că din cauza dizabilității obosește rapid.

ANDREEA JUGLEA, elevă: "Aici învăț ceva nou, am colegi, prieteni cu care discut, pot să ies din zona mea de confort. De când am început școala, profesorii s-au purtat bine cu mine. Nimeni nu m-a respins... Sau să-mi spună că eu sunt... Nu. Nu am avut probleme."

SERGHEI ȘCURA, tatăl elevei: "Îi este drag să se întâlnească cu elevii, profesorii. Când o aduc dimineața, profesorii o întâlnesc, o încurajează."

OLGA SPĂTARI, cadru didactic de sprijin: "A devenit o fire foarte comunicabilă, foarte bine își exprimă emoțiile, poate să găsească cu oricine teme de discuție și foarte ușor și le exprimă."

Experiența de a merge într-o școală obișnuită nu a fost cea mai reușită pentru Maxim, ”copil al soarelui”. Atunci când a mers în clasa I-a, la o școală din raionul Rezina, s-a confruntat cu mari probleme. Profesorii pur și simplu nu știau cum să lucreze cu un copil cu sindromul Down.

ELENA CEBAN, mama lui Maxim: "A fost o tactică de a ne intimida, ca noi să refuzăm învățământul în instituție și să solicităm învățământul la domiciliu. Până și servitoarea din școală îi bloca accesul la toaletă. M-am străduit să-i dezvolt o disciplină, un comportament adecvat, ca el să-și ceară voie întotdeauna, chiar dacă vrea să iasă. Îți pare rău când tu investești, te strădui să schimbi lucrurile, iar intenționat ți se spune că nu se vrea, că nu este datoria lor. Din partea profesorilor a fost și mai urât. A fost spus clar și deschis: „Ia-ți copilul și pleacă! Nu am ochi să te văd nici pe tine, nici pe el și nu am de gând să lucrez cu el!”. Mergeam la școală cu dictafonul aprins ca să pot demonstra situația reală."

La acea școală, Maxim a învățat un an, dar... nu a însușit nimic. Nu știa nicio literă, nicio cifră. După o asemenea experiență, părinții nu au mai avut dorința să încerce să-l trimită la o școală obișnuită și au fost nevoiți să se mute la Chișinău, unde funcționează una dintre puținele școli speciale. De atunci, mama băiatului este sigură că educația inclusivă este doar un concept ce sună frumos.

ELENA CEBAN, mama lui Maxim: "Este un băț cu două capete. Pe de o parte sunt părinții cu legea, care spun că au tot dreptul să frecventeze școala. De cealaltă parte sunt ceilalți copii, care au și ei dreptatea lor. Profesorii având 30, 40 de copii într-o clasă, încă și copii cu dizabilități, este foarte greu să-i combini pe toți împreună... De fapt, copiii cu dizabilități, mergând în clasa întâi, la șapte ani, nu sunt pregătiți de școală. Faptul ca obligatoriu la șapte ani, un copil cu dizabilități să meargă în clasa întâi... Este o greșeală. Evaluând copilul, specialiștii ar trebui să înțeleagă că încă nu e capabil să se auto-deservească la baie sau la masă."

Specialiștii din domeniu confirmă: copiii cu cerințe speciale au nevoie de mult mai multă atenție din partea sistemului de educație.

GALINA CLIMOV director, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități: "Unii copii, cu dizabilități severe, au nevoie de o asistență unu la unu, nu unu la cinci. Un cadru didactic de sprijin nu poate să fie profesor la toate disciplinele. Este o dificultate. Serviciile de suport trebuie diversificate și extinse."

Acum, Ministerul Educației lucrează asupra unui nou program de dezvoltare a educației inclusive. Proiectul este elaborat în baza unor studii, precizează Galina Climov.

GALINA CLIMOV, director, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități: "Se concentrează anume pe problemele de dezvoltare și extindere a serviciilor. Dezvoltarea serviciilor de psiholog, logoped în școli. Aceste servicii practic nu le avem. Specialiști logopezi avem numărați în Republica Moldova."

Din 2011, în Republica Moldova a fost implementat, treptat, Programul național de educație inclusivă în vederea evitării marginalizării copiilor. Au rămas să activeze foarte puține instituții de învățământ specializate pentru picii cu dizabilități. Copiii au mers la școlile din localitate pentru a învăța împreună cu semenii lor, în clase obișnuite. Aceștia studiază conform planurilor educaționale individuale și beneficiază de asistență psihopedagogică.

Conform datelor UNICEF, mulți părinți și îngrijitori cred în continuare că cei cu dizabilități ar trebui să rămână acasă, fără a primi o educație sau să fie trimiși la o instituție rezidențială, sau la o școală specială. În școlile din Republica Moldova își fac studiile 9 mii 519 de elevi cu cerințe educaționale speciale. Aceștia au nevoie de multă atenție și multă răbdare.